Aglomerație

Aproape o sută de PSD-iști vor funcții de directori

Cele 26 de instituții descentralizate care au revenit PSD, în urma negocierilor cu PD-L, sunt vânate de aproape o sută de membri de partid. Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că la sediul partidului sunt depuse peste 90 de CV-uri ale celor care vor să ocupe o funcție de director.
Conform lui Iordache, unii dintre solicitanți și-au precizat și funcțiile la care aspiră, alții lasă la latitudinea Biroului Permanent Județean să decidă care este cea mai potrivită instituție pentru fiecare.
Printre cei dornici să fie directori se numără și trei femei, dar liderul PSD le-a menționat doar pe cele care fac parte din organizația municipală: Carmen Agoutin, Doinița Cocriș și Adriana Iordache.
Virginel Iordache a mai spus că nici unul dintre actualii directori ai celor 26 de instituții „ale PSD” nu va fi păstrat în funcție.
„Nu avem nici o motivație să menținem vreun director PNL”, a afirmat șeful PSD Suceava.
Analiza celor aproape o sută de CV-uri ale social-democraților va fi făcută în 10-14 zile de la numirea în funcție a prefectului și subprefecților de Suceava.

Recomandări

Doi directori adjuncți și un fost director au fost eliberați din funcții și au părăsit instituțiile la care au lucrat

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție interzice cumularea pensiei cu salariul