Aproape jumătate dintre sucevenii care în primele trei luni ale acestui an au susținut proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere au fost declarați respinși. Prefectura Suceava a anunțat în cursul zilei de ieri că în primul trimestru al acestui an au fost preluate 6.740 de dosare ale candidaților în vederea obținerii carnetului de conducere.
În aceeași perioadă, la proba teoretică a examenului au fost examinate 6.293 de persoane, fiind declarate admise 3.288, promovabilitatea fiind de 52,25%. La proba practică de traseu au fost examinați 4.200 de candidați, fiind admiși 2.792, adică o promovabilitate de 66,47%.
Prefectul Mirela Adomnicăi a precizat că doar în luna ianuarie 2018, proba practică de traseu s-a desfășurat în municipiile Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți și Vatra Dornei. Începând cu 1 februarie 2018, printr-un ordin al prefectului Mirela Elena Adomnicăi, această probă a avut loc doar în municipiul Suceava. Potrivit bilanțului prezentat de Prefectura Suceava, în primele trei luni ale anului au fost analizate 83 de solicitări de obținere a unui nou permis de conducere de la persoane care au avut permisele anulate în urma săvârșirii unor infracțiuni sau mențiuni în cazierul judiciar, toate fiind avizate favorabil. De asemenea, la acest serviciu au fost preschimbate în documente similare românești 367 de permise de conducere străine.
Tot în primul trimestru din 2018, la acest compartiment au fost întocmite acte premergătoare în vederea instrumentării pentru 11 infracțiuni, din care 10 pentru fals în declarații.
Mirela Adomnicăi a mai precizat că în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, la Serviciul Permise auto și examinări, între 1 ianuarie și 31 martie 2018 au fost preluate cu circa 11% mai puține dosare și au fost procesate cu aproximativ 13% mai puține permise. Mirela Adomnicăi a spus că la ambele probe ale examenului pentru obținerea permisului de conducere au participat mai puțini candidați, adăugând că în 2018, promovarea generală a fost mai bună, de 44,36%, față de 42,48% în primele trei luni din 2017.
Bilanț
Aproape jumătate dintre sucevenii care au susținut proba teoretică pentru permisul de conducere au fost declarați respinși
