Înlocuiri

Aproape jumătate dintre directorii de licee din municipiul Suceava, schimbați din funcție



IȘJ a schimbat până acum și conducerea din trei școli generale
IȘJ a schimbat până acum și conducerea din trei școli generale

Noul an școlar debutează cu schimbări în vârful școlilor sucevene, iar în municipiul Suceava au fost schimbați până acum directorii din trei școli generale și din cinci unități de învățământ liceal.
Liceele din municipiu cu echipă de conducere nouă sunt Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” și Colegiul Tehnic „Petru Mușat”.
Astfel, la Colegiul „Mihai Eminescu” director a fost numit cu delegație Renato Tronciu, care îl înlocuiește pe Mircea Popescu, iar director adjunct este profesoara Gabriela Cazac.
La Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”, fosta directoare Michaella Melinte a plecat în concediu fără plată, pentru studii, iar șefia școlii a fost preluată de Amalia Popescu și de adjuncta Cristina Hapenciuc.
Marielena Pancu, fosta directoare de la Colegiul de Artă, a fost înlocuită din funcție de profesoara de limba franceză Alexandra Bejenaru, iar scaunul de adjunct a fost ocupat de o fostă directoare a colegiului, Sabina Roman.
Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” a dobândit iarăși, din acest an, personalitate juridică, după ce anul școlar trecut fusese arondat Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Astfel, din noul an școlar, seminarul are conducere distinctă, iar directorul școlii este Bogdan Hrișcă.
Schimbări de conducere s-au făcut și la Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, unde noul director este Gabriela Alionte.
Până în prima zi de școală pot interveni și alte schimbări
Și conducerea câtorva școli generale din municipiu a suferit schimbări, și anume la școlile cu clasele I-VIII nr. 1, 3 și 5.
La Școala Generală Nr. 1, funcția de director plin a fost preluată de fostul adjunct, Gabriela Mihai, care a înlocuit-o pe Tamara Brutaru. Director adjunct al acestei școli este profesoara de limba română Crenguța Grosar.
Profesoara de limba engleză Sidonia Apetrei, fostul consilier educativ al Școlii Generale Nr. 3, a devenit din acest an școlar directorul unității de învățământ, aceasta înlocuind-o din funcție pe Felicia Apostol.
La Școala Generală Nr. 5 „Jean Bart”, fosta directoare, Viorica Mănăstireanu, s-a pensionat, iar în locul ei a fost numit în funcție Vasile Bilius.
Conducerea Inspectoratului Școlar Suceava a precizat că „schimbări de directori de școli s-au făcut și în alte unități de învățământ din județ, însă în proporție de 80% a fost păstrată echipa managerială din anul școlar anterior”.
Până pe 17 septembrie, prima zi de școală, pot interveni și alte schimbări în ceea ce privește conducerea școlilor.