Aproape 700 de amenzi date în week-end de polițiștii de la Circulație



Lucrătorii Serviciului Poliției Rutiere Suceava au dat la sfîrșitul acestei săptămîni nu mai puțin de 638 de amenzi, în urma unei ample acțiuni pe linia prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Dintre șoferii taxați de polițiștii de la Circulație, peste 300 au fost trași la răspundere după ce nu au respectat regimul vitezei legale. Amenzile i-au vizat și pe cei care nu purtau centuri de siguranță, nu mai puțin de 113 procese verbale de contravenție fiind completate din această cauză. De asemenea, în vizorul polițiștilor au intrat și pietonii care traversează strada prin locuri nepermise, dar și bicicliștii și căruțașii care nu respectă legislația rutieră. În urma acțiunii de sîmbătă și duminică, polițiștii au reținut șapte permise de conducere și două certificate de înmatriculare.