În cadrul a două controale succesive efectuate luna trecută de către comisarii suceveni pentru protecția consumatorilor în hipermarketurile și supermarketurile din județ, au fost retrase de la comercializare aproape 6000 de kilograme de produse alimentare. Controalele s-au efectuat ca urmare a dispoziției primite de la forul tutelar, respectiv de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, avându-se în vedere numărul mare de consumatori care fac cumpărăturile din aceste locații.
Controalele au scos în evidență abateri de la cantitatea netă declarată de producători pe eticheta produsului, abateri privind etichetarea produselor, abateri privind practici comerciale înșelătoare.
Un alt aspect vizat cu prilejul acestor controale a pornit de la constatarea că se expun la comercializare înlocuitori de produse lactate în spațiile aferente produselor lactate. Aceasta este o practică care poate induce în eroare consumatorii. Astfel, s-au identificat în magazine, la raioanele de produse lactate ambalate,produse alimentare tartinabile pe bază de grăsimi vegetale, înlocuitori de brânză, sub formă feliată sau calup asemănătoare brânzei topite, produse pe bază de cazeină și grăsimi vegetale alături de sortimente de brânză de vacă sau oaie. Înlocuitorii erau expuși alături de produse lactate, cu afișarea numai a denumirii comerciale, fără informații privind natura lor.
Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava, Elena Oanea, a declarat că „toți operatorii economici controlați în cadrul acestei tematici au fost sancționați. S-au aplicat amenzi contravenționale în cuantum de 79.000 de lei, retrăgându-se de la comercializare o cantitate de 5.943 de kilograme de produse”.
Elena Oanea îi sfătuiește pe consumatori să acorde mare importanță ambalajelor produselor, iar în cazul în care acesta este deteriorat să nu achiziționeze produsul. Totodată, consumatorii trebuie să solicite și să păstreze bonul de casă, să nu cumpere produse alimentare din locuri neautorizate și să refuze produsele cu data valabilității minimale depășită, ștearsă sau greu lizibilă.