Aproape 6.000 de elevi s-au înscris pentru a susține examenul de bacalaureat



Aproape 6.000 de elevi s-au înscris pentru a susține examenul de bacalaureat
Aproape 6.000 de elevi s-au înscris pentru a susține examenul de bacalaureat

În mai puțin de o săptămână, 5.954 de absolvenți de liceu vor începe probele examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) Suceava, „5.318 dintre aceștia aparțin promoției 2014, iar 636 aparțin promoțiilor anterioare”. Insp. Laura Hacman, responsabilul de relația cu presa din cadrul IȘJ Suceava, a mai menționat că elevii vor susține probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale în 41 de licee. Totodată, pentru susținerea probelor scrise au fost propuse 19 centre de examen, lucrările urmând să fie corectate în cinci centre zonale de evaluare, din municipiul Suceava. Sesiunea din vară a bacalaureatului debutează la data de 10 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). În perioada 11-13 iunie va avea loc evaluarea compețentelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, 16-20 iunie – evaluarea compețentelor digitale, 23-27 iunie – evaluarea compețentelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Probele scrise vor avea loc în intervalul 30 iunie – 4 iulie. Rezultatele vor fi afișate pe 7 iulie.



Recomandări