Acțiune

Aproape 600 de șoferi controlați de polițiști, pentru depistarea consumului de alcool

Aproape 600 de șoferi controlați de polițiști, pentru depistarea consumului de alcool
Aproape 600 de șoferi controlați de polițiști, pentru depistarea consumului de alcool

Trei zile de controale pentru depistarea și sancționarea celor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice au dus la constatarea unor fapte penale și aplicarea unui număr mare de sancțiuni contravenționale. Polițiștii au constatat că, mai ales în timpul sfârșitului de săptămână, cazurile în care șoferi inconștienți se urcă băuți la volan sunt destul de numeroase, acțiunile continuând în această perioadă a săptămânii pentru identificarea și tragerea lor la răspundere.
Acțiunea a fost organizată de Serviciul Rutier din cadrul IPJ Suceava între 17 și 19 noiembrie, în întreg județul fiind aplicate 231 de sancțiuni. În timpul controalelor au fost testați alcooscopic 591 de șoferi opriți în trafic, fiind reținute 14 permise de conducere pentru diferite abateri constatate. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 92.005 lei, fiind constatate 24 de infracțiuni, dintre care 11 alcoolemii peste limita legală, conducere fără permis sau a unor vehicule neînmatriculate.
Un bărbat din comuna Frumosu, aflat sâmbătă dimineață la volanul unui autoturism în comuna Vatra Moldoviței, avea o alcoolemie de 0,55 mg/l, pe numele lui fiind deschis un dosar penal, iar un altul de 59 de ani, din Fălticeni, a fost depistat cu o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sucevei din localitate. Sâmbătă noaptea, în jurul orei 02.40, un bărbat de 30 de ani, din Suceava, a fost identificat conducând un autoturism VW Golf prin Fălticeni, având o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar un altul, de 35 de ani, din Izvoarele Sucevei, aflat la volanul unui Audi A4, a fost oprit de polițiști, testarea cu alcooltestul arătând că acesta consumase alcool și avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp