Aproape 500 de arme și peste 25.000 de cartușe confiscate de polițiști în două luni



Aproape 500 de arme letale și neletale, precum și peste 25.000 de cartușe au fost confiscate de polițiști în primele două luni ale anului, iar 643 de persoane au fost cercetate pentru infracțiuni, a anunțat, duminică, Poliția Română.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat, în ianuarie și februarie, peste 3.000 de controale, în urma cărora au confiscat 475 de arme, din care 135 letale, 340 neletale, precum și 25.601 de cartușe de diferite tipuri și calibre, arată Poliția Română într-un comunicat de presă.
Totodată, polițiștii au constatat 689 de infracțiuni, pentru care au fost cercetate 643 de persoane, șase dintre acestea fiind reținute. Din cele aproape 700 de infracțiuni, 93 sunt de deținere ilegală de arme letale, 344 – deținere sau port de armă neletală supusă autorizării fără drept, 72 – uz de armă letală fără drept, 48 – uz de armă neletală supusă autorizării fără drept, iar alte 132 – contrabandă calificată și braconaj cinegetic.
În urma acțiunilor, polițiștii au dat și 342 de amenzi, în valoare de 210.300 de lei, precum și 148 de sancțiuni complementare de suspendare și anulare a dreptului de a deține, purta și folosi arme și muniții.