Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va scoate la concursul de admitere la facultate din această vară aproape 4.000 de locuri cu și fără taxă, la studii de licență, învățământ de zi și învățământ la distanță. Senatul Universității Suceava a aprobat marți numărul de locuri de admitere pentru fiecare facultate în parte, precum și numărul de locuri de admitere la masterat și doctorat. Pentru studiile de licență, învățământ de zi, fără taxă, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a alocat un număr de 928 de locuri, iar Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor va beneficia de cele mai multe locuri fără taxă din universitate, și anume 163 de locuri. Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică va scoate la concurs 150 de locuri fără taxă, iar Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management i-au fost alocate 132 de locuri de admitere subvenționate de stat. Facultăților de Istorie și Geografie și de Litere și Științe ale Comunicării le-au fost alocate câte 120, respectiv 121 de locuri de admitere fără taxă. Câte 52 de locuri bugetate au fost repartizate facultăților Educație Fizică și Sport, Silvicultură și Științe ale Educației, iar Facultatea de Inginerie Alimentară beneficiază de un număr de 86 de locuri de admitere în regim fără taxă. Din numărul total al locurilor alocate de la buget, zece dintre ele sunt destinate candidaților de etnie romă.
Locuri speciale pentru românii din diaspora
Pe lângă locurile de admitere la facultate fără taxă, universitatea va mai scoate la admiterea din vară 2002 locuri cu taxă, la studii de licență la zi. Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică va beneficia de 700 de locuri cu taxă, fiind facultatea cu cel mai mare număr de locuri cu taxă scoase la concurs. Alte 930 de locuri, tot cu taxă, vor fi scoase la concurs pentru admiterea la facultate la cursurile la distanță. Pentru continuarea studiilor au fost alocate 295 de locuri cu taxă, iar candidaților care vor să urmeze o a doua facultate li s-au pus la dispoziție 15 locuri de admitere, toate la Facultatea de Inginerie Alimentară.
Pentru studiile de masterat, universitatea beneficiază de 580 de locuri alocate de la bugetul de stat, și va mai scoate la concurs alte 1676 de locuri cu taxă.
Universitatea „Ștefan cel Mare” va mai scoate la admitere 30 de locuri fără taxă și 78 de locuri cu taxă la studiile de doctorat.
Și pentru candidații de origine română proveniți din Republica Moldova, precum și diaspora, Universitatea „Ștefan cel Mare” scoate la concurs o serie de locuri de admitere. Candidații din Republica Moldova care au absolvit liceul în România vor beneficia de șase locuri cu bursă la studiile de licență. Alte 42 de locuri cu bursă și cinci locuri fără bursă vor fi scoase la concurs pentru românii din diaspora.
Pentru studiile de masterat vor fi scoase la concurs 15 locuri, dintre care șase fără bursă, iar la doctorat, candidații de origine română din diaspora au la dispoziție patru locuri cu bursă și unul fără bursă.






