Sute de concurenți vor susține astăzi examen pentru ocuparea posturilor de suplinitori vacante în școlile sucevene pentru anul școlar viitor.
La concurs vor participa aproximativ 400 de candidați, și anume cei care nu au participat la examenul național de titularizare de pe 14 iulie 2010. Aceștia vor concura pentru ocuparea a aproximativ 200 de posturi de suplinire vacante.
Examenul va fi unul oral și va fi pentru ocuparea posturilor de suplinitori calificați.
În cadrul ședințelor publice pentru suplinire calificată și continuitate pentru suplinire, care au avut loc la mijlocul săptămânii, au fost puse la dispoziția candidaților circa 900 de posturi – 402 netitularizabile complete, 446 incomplete și cele 50 posturi titularizabile neocupate, care au devenit netitularizabile. Au obținut catedre 459 candidați, 166 nu au optat pentru nici unul dintre posturile scoase la concurs, iar 160 dintre cei înscriși să participe la cele două ședințe publice au absentat.
În urma ședințelor publice pentru ocuparea posturilor vacante titularizabile în învățământ, care au avut loc la în urmă cu două săptămâni, s-au ocupat 81 de posturi din cele 131 vacante. Potrivit reprezentanților IȘJ Suceava, motivele neocupării celor 50 de posturi sunt notele sub șapte la concursul de titularizare, lipsă atestatului de învățământ special pentru posturile care necesită acest lucru la unii candidați, precum și faptul că pentru postul respectiv nu s-au înscris candidați.
Ieri, 20 dintre candidații care participă astăzi la examenul de suplinire au susținut probele practice care sunt în profilul postului. Cei mai mulți dintre aceștia au susținut proba practică la informatică și educație fizică.