Controale în trafic

Aproape 400 de amenzi, aplicate de polițiști în weekend

Acțiunile de control în trafic, organizate de Serviciul de Poliție Rutieră Suceava sâmbăta și duminica trecută, s-au soldat cu aplicarea a aproape 400 de amenzi. Controalele au avut drept principal scop prevenirea evenimentelor rutiere provocate de șoferii băuți sau de cei care depășesc limitele legale de viteză, astfel că s-a acționat cu radare și s-au făcut verificări cu alcooltestul.
104 șoferi au fost sancționați pentru viteză, în timp ce alți trei au fost prinși sub influența băuturilor alcoolice. Dintre aceștia, cel mai băut era Ovidiu C., în vârstă de 42 de ani, din Coșna, care conducea un autoturism Seat pe un drum comunal din localitate având o concentrație de 1,14 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Sancțiuni au mai fost aplicate pentru lipsa centurii de siguranță, opriri neregulamentare sau pentru folosirea telefonului în timpul șofatului. În cadrul acțiunii, au fost sancționați și alți participanți la trafic. Zece pietoni, opt bicicliști, 11 căruțași și 21 de motoscuteriști au primit amenzi pentru diferite abateri de la legislația rutieră.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate sâmbătă și duminică se ridică la 27.500 de lei.

Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică