30 de unități școlare din județul Suceava au fost relocate, din cauza lucrărilor de modernizare și reabilitare aflate în derulare. Situația comunicată de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava arată că unele dintre școlile și grădinițele din județ vor funcționa în acest an în locuri mai puțin obișnuite, precum Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu de Sus, ai cărei elevi din clasele de gimnaziu, clasele I și a II-a sunt relocați la Căminul Cultural Vicovu de Sus – Laura, elevii din clasele pregătitoare și din clasa a III-a vor învăța în pridvorul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, iar cei din clasa a IV-a vor face orele la Casa de adunare Plai din comunitatea rromă. Structura Școala Gimnazială „Ion Pintilie” Măneuți (Școala Gimnazială Frătăuții Vechi) se află în proiect de reabilitare, astfel că elevii își vor desfășura programul în incinta Căminului Cultural Măneuți, în două schimburi, iar clasa I va funcționa la o firmă din comună, SC Saturn SRL. Grădinița cu Program Normal (CPN) nr. 3 din Frătăuții Noi va funcționa în fosta cancelarie și laboratorul de informatică de la școala centrală. Școala Gimnazială „Ion Aflorei” Izvoarele Sucevei – Școala Primară Buc, Școala Primară Cununa, Școala Primară Ploscii și Școala Primară Salaș funcționează în imobile proprietate personală, cu WC în exterior.
Școala Gimnazială nr.2 Marginea (reabilitare termică) a fost relocată la Liceul Tehnologic Marginea; Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Straja – la Căminul Cultural Straja; Școala Gimnazială „Ion Pintilie” Măneuți – la Căminul Cultural Măneuți; GPN Nr. 3 Frumosu – la GPP „Șotronel” Frumosu; Școala Primară Frumosu – la Școala Gimnazială „Ion Șuhane” Frumosu. La Horodnic de Sus, Școala Gimnazială Nr. 2 a fost comasată cu Școala Gimnazială Nr. 3 și redenumită Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”. GPN Paltinu a fost relocată în corpul de clădire 2 al Școlii Gimnaziale Paltinu, iar școala a fost relocată la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței (școala coordonatoare). Clubul Sportiv Școlar Gura Humorului va funcționa la Bazinul „Ariniș” Gura Humorului; GPN Hurjuieni – la GPN Gălănești, la fel ca și Școala Primară.
Reabilitarea corpului A al Liceului Tehnologic „Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos a condus la relocarea elevilor în corpurile B și C, cu activitate în două schimburi, și la Școala Rodina. GPN Deleni se mută în clădirea primăriei; Școala Primară Grigorești – la Școala Gimnazială Siminicea, Grădinița nr. 1 din Cotârgași – la grădinița nr. 2; Școala Primară Boureni, afectată de un incendiu în anul 2021 – la Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului. Cei 25 de elevi sunt repartizați în două formațiuni de studiu cu învățământ simultan. Transportul se face local, gratuit pentru elevi.
- Cursuri în două schimburi și ore online, soluții temporare pentru lipsa de spații
Opt săli de clasă din corpul C 01 al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus au fost distribuite în CAMPUS, C02, C03, C04, atelier CAMPUS. Reabilitarea acoperișului și a etajului 1 de la corpul C al Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni a mutat clasele la Școala Primară nr.1. Dumbrăveni (4 clase), Școala Primară nr.2. Dumbrăveni (4 clase), la parterul corpului C al liceului și la Centrul Cultural Dumbrăveni.
Preșcolarii de la grădinița „Licurici” Vatra Dornei au fost relocați la Școala Postliceală Sanitară „Țara de Sus” Vatra Dornei, cei de la GPN Voievodeasa – la Căminul Cultural Voievodeasa, iar copiii de la GPN Dolhasca vor desfășura orele în corpul A al Liceului Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca.
Școala Gimnazială Slătioara este relocată la Școala Gimnazială Gemenea; GPN Botești – la GPN Horodniceni; GPN Nr. 3 Frătăuții Noi – la Școala Gimnazială „Iraclie Porumbescu” Frătăuții Noi; Școala Gimnazială Calafindești – în săli de clasă din sala de sport a școlii (două clase), la After School (două clase), la GPN Calafindești (două clase), iar șase clase gimnaziu rămân în școală. Trei clase vor avea cursurile după-amiază.
GPN Ioneasa și GPN Movileni au fost relocate la Școala Gimnazială Nigotești; Școala Primară Lipoveni – la Școala Gimnazială Mitocu Dragomirnei; clasele de liceu de la Liceul Tehnologic „Nicolai Nanu” Broșteni vor fi relocate în corpul A al liceului, corpul B intrând în reabilitare. Corpul de clădire de la Fundu Moldovei al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Gusti” se află în reabilitare integrală și toți elevii din ciclul primar și gimnaziu vor învăța la Școala Gimnazială „Traian Popovici” Colacu, în două schimburi. Învățământul preșcolar rămâne la Fundu Moldovei în clădirea nouă.
La Școala Gimnazială Bălcăuți, corpul de clădire este finalizat 95%, astfel că elevii de gimnaziu vor începe la parterul clădirii finalizat complet, învățământul primar va rămâne în corpul vechi (reabilitat și acesta) și vor intra începând cu 15 octombrie în corpul nou reabilitat la etaj. Reabilitarea Școlii Gimnaziale Bursuceni este prognozată a se finaliza în luna decembrie a.c., astfel că 14 elevi de clasa a VII-a de la structura Școlii Gimnaziale Bursuceni sunt relocați la Școala Gimnazială Corocăiești; 10 elevi din clasele V, 12 elevi de clasa a VI – a, și 10 elevi de clasa a VIII – a de la structura Șc. Gimnaziale Bursuceni vor învăța într-un alt corp de clădire al acestei structuri, destinat învățământului primar.
La Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, care are corpul A în reabilitare, lucrările mai durează aproximativ două săptămâni, propunerea școlii fiind ca elevii din clasele a XI-a și a XII-a să facă orele on-line.