Angajatul unui atelier de reparat mobilă din municipiul Suceava a reclamat că din incinta societății au dispărut aproximativ 40 de scaune din lemn cu spătar, tip fotoliu, capitonate cu material și imitație de piele, și o canapea de două locuri, din același material.
Furtul, a susținut reclamantul, Traian N., de 42 de ani, s-a petrecut în perioada 2-6 august, iar bunurile sustrase erau uzate și urmau să fie recondiționate.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.