Aproape 350.000 de euro investiți într-un teren, practic al nimănui, la Curtea Domnească

Palatul lui Ștefan cel Mare din Suceava, voievodul la care apelează toți politicienii, indiferent de culoarea politică, atunci când vor să-și arate atașamentul față de Suceava, a căzut în uitare sub privirile indiferente ale urmașilor săi. Motivul invocat pentru lăsarea în paragină a Curții Domnești din centrul municipiului Suceava este că nu este clarificată încă proprietatea asupra terenului, deși această situație se putea rezolva extrem de simplu printr-o expropriere pentru cauză de utilitate publică.
S-a vorbit frumos în ultimii ani despre o restaurare a Curții Domnești din Suceava, cu ridicarea zidurilor, descoperirea pivnițelor și acoperirea cu sticlă, cu o destinație ulterioară de galerie de artă și un muzeu al Curții, dar în realitate nu s-a întâmplat nimic. S-a deschis un șantier arheologic, s-a săpat, s-au descoperit rămășițe de turnuri și beciuri, vreme de 11 ani statul a finanțat lucrările de restaurare și dintr-o dată totul s-a blocat.
Un arhitect bucureștean de la Oficiul Național al Monumentelor Istorice (ONMI), Gheorghe Sion, a realizat în 2000 un proiect de restaurare, a obținut deschiderea finanțării, a realizat studiul tehnic și cel de fezabilitate, dar de doi ani s-a închis robinetul de bani. Contactat ieri, arhitectul Sion ne-a declarat că nu știe care au fost motivele, dar a spus că a constatat că nici măcar administrarea zonei pe care s-au făcut săpăturile nu era foarte bine clarificată.
„Am vrut să reabilităm măcar corpul dinspre șosea, dar s-a sistat finanțarea. După știința mea, nu s-au mai dat bani din 2007, sumele alocate ulterior au fost pentru plata unor restanțe din anii anteriori. Acest obiectiv este clasat ca monument și ar fi trebuit ca măcar organizarea de șantier să se dea clar în administrarea cuiva”, ne-a declarat arhitectul Sion.
De fapt, beneficiar al lucrărilor de restaurare nu este, strict legal, nimeni. Acesta este și motivul pentru care Ministerul Culturii a încetat să mai aloce bani, pentru că orice proiect trebuie să aibă un beneficiar, care trebuie să-și și probeze această calitate.
Peste 11.000 de mp în centrul orașului, lăsați în paragină
Zona sitului arheologic Curtea Domnească are o suprafață de 11.215 mp, din care săpăturile sunt într-un perimetru de 6.152 mp, iar restul de 5.063 mp este parc. Juridic, conform cărții funciare, la această oră proprietari sunt Vasile și Virginia Rusu, Dumitru Pînzaru, Ion Strugaru, Maria și Dumitru Daniliuc, Mendel Hopmaier, familia Schultz, familia Ruhm, Viorica și Maria Roman, Elena și Maria Diacon, familiile Herșcovici, Ast, Bruno Rusu, Razenblatt, Rosenblattrecte, Freiberg, Roman Stirbițchi, Weidler, Seidel, Agapia Colomeschi, comuna Suceava și Statul Român.
Din informațiile noastre, în baza Legii 10/2001 a fost o singură cerere de revendicare venită din partea unui urmaș al unui fost proprietar, Jean Ross. Municipalitatea a refuzat solicitarea de restituire în natură considerând terenul drept proprietate publică și a propus despăgubiri. Pentru valoarea acestora, Jean Ross este în proces cu Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apreciind importanța ruinelor Curții pentru istoria medievală a Sucevei, Ministerul Culturii a deschis șantier arheologic aici, în 1998 și din 1999 a început decontarea lucrărilor efectuate, astfel că până astăzi a plătit în total 1.443.996 lei, adică 345.453 de euro, la cursul de acum. Este de neînțeles de ce autoritățile sucevene nu au acționat nici în ziua de astăzi pentru ca acest teren să aibă un singur stăpân, cu atât mai mult cu cât conform legislației românești dreptul de proprietate asupra terenului nu poate fi reconstituit pe vechiul amplasament. Fără să aibă nici o calitate oficială, Complexul Muzeal Bucovina a urmărit oarecum lucrările de reconstrucție și restaurare a ruinelor, dar în absența unei proprietăți clare aceste lucrări nu pot fi plătite în continuare și nici nu pot face obiectul unui proiect cu finanțare din fonduri structurale din exact același motiv.
De la palat domnesc la cartier de locuințe și magazine, până la refugiu pentru boschetari
Considerată ca fiind prima mare reședință a domnitorilor Moldovei, Curtea Domnească din Suceava își are originea în perioada domniei lui Petru I Mușat, în jurul anului 1386. A progresat ca amploare în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, când a fost amplificată cu construcții din piatră -palate, locuințe, turnuri. Curtea Domnească a suferit modificări substanțiale în vremea lui Ștefan cel Mare și apoi în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, ultimul mare ctitor al acesteia fiind Vasile Lupu. A fost părăsită total la sfârșitul sec. al XVII-lea și s-a ruinat. Când Bucovina a intrat în Imperiul Austriac, ruinele erau acoperite cu vegetație luxuriantă, iar administrația provinciei a inclus-o în planul de sistematizare și a devenit cartier de locuințe, majoritatea proprietarilor fiind evrei. În vremea comuniștilor, Curtea Domnească a intrat iarăși în sistematizare și casele au fost rase de pe fața pământului. Curtea a intrat în atenția cercetătorilor și restauratorilor abia la începutul anilor 50’.
În 1998 a fost prinsă în Planul Național de Restaurare, la vremea când arhitectul Gheorghe Sion visa că la Suceava va fi primul parc arheologic din România. Ideea de a fost preluată de Complexul Muzeal Bucovina și de Primăria Suceava, cu intenția de a realiza pe bani europeni un proiect de transformare a sitului pe care se află ruinele Curții Domnești într-un astfel de parc. Acesta ar fi circumscris în circuitul turistic de vizitare a centrul istoric al vechiului oraș, cu Biserica Sf. Dumitru și Turnul Lăpușneanu, Biserica Domnițelor, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuți, monumente restaurate sau în curs de restaurare. Totul a rămas la nivel de intenție, inclusiv rezolvarea situației juridice a unor terenuri pe care nu le mai revendică nimeni.