În anul 2014, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au fost înregistrate 28.894 de apeluri 112. În medie, la nivelul IPJ Suceava au fost direcționate zilnic 80 de apeluri 112. Urmare a acestor sesizări, polițiștii au efectuat 18.579 intervenții. Din totalul apelurilor, 10.315 au reprezentat apeluri abuzive, îndrumări, reveniri la apeluri. De asemenea, 2.659 de apeluri nu s-au confirmat.
„Atragem atenția cetățenilor cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să o manifeste atunci când se adresează organelor de poliție și sesizează anumite aspecte, măsurile investigative întreprinse de polițiști implicând resurse umane și financiare care ar putea fi orientate către alte cauze reale, astfel încât să se poată asigura climatul de siguranță civică.
Totodată, polițiștii suceveni încurajează cetățenii să apeleze, cu respectarea normelor legale, numărul de urgență 112 și stimulează colaborarea cu comunitatea într-un mod transparent și eficient”, se precizează în comunicatul poliției.





