Nici unul dintre candidații înscriși în cursa pentru un mandat de parlamentar în județul Suceava nu a reprezentat o opțiune pentru aproape 14.000 de suceveni, care, deși au mers la vot, au dat buletinele de vot albe sau au pus ștampila pe mai mulți candidați, anulându-le. Votul alb este considerat o sancțiune din partea alegătorului, care arată astfel că, în opinia sa, nu are pe cine vota. Același lucru se poate spune și despre voturile nule, deși aici analiștii politici admit și eroarea. Cele mai multe voturi albe s-au înregistrat în județul Suceava la Senat, un număr de 8.706. Tot la Senat, voturile nule au fost în număr de 5.944, de la un total de alegători prezenți la urne de 234.754, din cei 572.802 de votanți înscriși pe liste.
Cele mai multe voturi albe au fost în colegiul electoral nr. 4 Rădăuți, unde din cei 59.880 de alegători care au venit la vot, 2.475 au pus în urne buletinele de vot albe, numărul celor care și-au manifestat astfel nemulțumirea față de candidații propuși de partide fiind mai mare decât al celor care au votat pentru unele partide precum PRM sau PNG-CD. Tot în acest colegiu au fost 1.458 de voturi nule.
În colegiul nr. 1 Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului, din 51.524 de votanți, 1.049 au avut voturile anulate, iar 1.662 le-au dat în alb. În acest colegiu, PRM a avut 1.480 voturi și PNG- CD, 1.302.
În colegiul nr. 2 Suceava, din 169.668 de alegători înscriși pe liste, au votat 67.299. Un număr de 1.774 voturi au fost nule, iar albe au fost 2.129.
Număr mare de voturi albe și nule a fost și în colegiul nr. 3 Fălticeni, unde, din 53.742 persoane care au votat, 1.663 au avut voturile nule, iar 2.440 voturi albe.
La Camera Deputaților, cele mai multe voturi albe au fost în Fălticeni-rural La Camera Deputaților, oferta a fost mult mai bogată decât la Senat și doar ca sancțiune pentru partidele mari se poate interpreta votul acordat candidaților unor minorități care nu au nici o legătură cu Suceava.
La nivelul întregului județ, la votul pentru camera inferioară a Parlamentului s-au înregistrat mai puține voturi albe decât la Senat, adică 5.183, în schimb a fost mai mare numărul voturilor nule – 8.000. Cele mai multe voturi albe au fost în colegiul nr. 5 Fălticeni (rural) și cele mai puține în Suceava 1- centru.
În colegiul nr.1 Suceava, s-au prezentat la vot 26.334 de alegători, din 63.351. Un număr de 710 voturi au fost nule, iar 261 au pus buletinele de vot în urne fără a ștampila numele vreunui candidat.
În Suceava 2 Burdujeni, din 52.808 de votanți, 19.935 au fost la urne. La numărarea voturilor s-au constatat 737 voturi nule și 306 albe.
La Suceava 3 Șcheia au votat 21.030 de suceveni, iar 766 voturi au fost nule și 603 albe.
În colegiul nr. 4 Fălticeni, din 67.226 alegători înscriși pe liste au venit să-și exprime opțiunea 26.894 dintre ei. 1.083 au avut voturi nule și 572 albe.
Colegiul nr. 5 Fălticeni (rural) se diferențiază cu cel mai mare număr de voturi de sancțiune, aproape dublu față de cât a avut candidatul PRM, de exemplu, în acest colegiu. Din 58.938 de alegători, au votat 26.848, iar 1176 au dat voturile nule și 888 albe.
În colegiul nr. 6 Rădăuți au fost 595 voturi nule și 355 albe, la Rădăuți – Vicov, în colegiul nr.7, dintre 19.346 de oameni care au fost la vot, au dat voturi albe 462, iar 758 buletine au fost nule, în colegiul 8 au fost 788 de voturi nule și 662 albe. În zona de munte, în colegiul nr.9 Vatra Dornei, din 60.018 de alegători s-au prezentat 26.495. Numărătoarea voturilor a arătat 682 voturi nule și 520 albe. În colegiul 10 Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, din 27.338 de voturi, nule au fost 705 și albe 554.






