Situație

Aproape 130 de drumuri județene, blocate din cauza ninsorii și a viscolului



Aproape 130 de drumuri județene au fost blocate, din cauza ninsorii și a viscolului. Foto: MEDIAFAX
Aproape 130 de drumuri județene au fost blocate, din cauza ninsorii și a viscolului. Foto: MEDIAFAX

Aproape 130 de drumuri județene au fost blocate, din cauza ninsorii și a viscolului, iar navigația fluvială pe canalele Sulina și Bara a fost întreruptă, a anunțat, ieri, Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
Ieri au fost blocate din cauza ninsorii și a viscoului 127 de drumuri județene, din județele Teleorman (29), Giurgiu (22), Ialomița (19), Olt (17), Buzău, Dolj (câte zece), Călărași, Dâmbovița, Galați (câte patru), Brăila (câte trei), Mehedinți, Argeș (două), Botoșani, Caraș-Severin (câte un drum ), potrivit situației prezentate de Ministerul Administrației și Internelor (MAI) într-un comunicat de presă.
Ieri, începând cu ora 9.40, în județul Buzău traficul rutier a fost întrerupt pe DN22 Râmnicu Sărat – Brăila și pe DN2C Costești – Pogoanele , din cauza viscolului și a zăpezii.
Totodată, navigația pe fluviul Dunărea, pe canalele Sulina și Bara, a fost blocată, a precizat MAI.
În 10 localități din județul Caraș-Severin și într-o altă localitate din Teleorman a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică.
Lucrătorii MAI au intervenit pentru deblocarea a 38 de autoturisme înzăpezite, în care se aflau 70 de persoane.
Ministerul Administrației și Internelor a acționat cu 2.787 de lucrători, din care 1.546 de polițiști, 401 jandarmi, 148 polițiști de frontieră, 692 personal de intervenție din cadrul serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, precum și cu 985 mijloace tehnice, pentru redarea în circulație a drumurilor blocate și sprijinirea persoanelor afectate de condițiile meteo nefavorabile.
Autostrada A2 a fost închisă, ieri, între București și Lehliu, din cauza ninsorii și a viscolului.