Polițiștii de frontieră suceveni au reținut aproape 12.000 de pachete de țigări de contrabandă și au indisponibilizat două autoturisme, în mai puțin de trei ore. Purtătorul de cuvânt de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, a arătat că puțin înainte de miezul nopții de luni spre marți un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Ulma, mai multe persoane care încărcau într-un autoturism colete voluminoase.
Lucrătorii de la graniță au intervenit imediat pentru reținerea suspecților, însă în momentul în care aceștia au observat patrula poliției de frontieră au abandonat mașina și coletele, apoi au dispărut în întuneric. După ce au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, autoturismul marca Audi A6, înmatriculat în Marea Britanie, și coletele cu țigări abandonate au fost duse la sediul Sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor au fost înregistrate 4.340 de pachete cu țigări marca Marble, de proveniență ucraineană, în valoare de 47.740 de lei, țigări ridicate în vederea confiscării. De asemenea, autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră până la finalizarea cercetărilor.
După mai puțin de trei ore, echipa mixtă de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret a descoperit într-un spațiu special amenajat în podeaua unui microbuz Volkswagen 7.000 de pachete de țigări marca Rothmans, de proveniență ucraineană. Țigările în valoare de 8.750 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, șoferul, suceveanul Iulian B., a fost sancționat contravențional cu amendă de 10.000 de lei, iar microbuzul, evaluat la 45.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării.
Poliția de Frontieră
Aproape 12.000 de pachete de țigări de contrabandă, reținute la frontiera româno-ucraineană, în mai puțin de trei ore






