Apneea poate prelungi viața unor pacienți



Cercetătorii israelieni au descoperit că apneea, o tulburare de somn epuizantă, care se manifestă, printre altele, prin sforăit, poate prelungi viața pacienților care se confruntă cu această problemă. Studiile efectuate în trecut au arătat că apneea crește riscul apariției hipertensiunii arteriale, dar și cel de infarct și atac cerebral. Dar un studiu recent, prezentat în cadrul unei conferințe dedicate tulburărilor de somn, sugerează faptul că unii dintre pacienții care suferă de această boală trăiesc mai mult decât persoanele care nu au această boală. Noile descoperiri indică și faptul că, prescriind tratamente pentru vindecarea apneei, doctorii ar putea face mai mult rău decât bine în cazul unor pacienți.
Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 611 pacienți cu vârste peste 65 de ani, care au fost monitorizați mai bine de patru ani. Potrivit cercetătorilor, pacienții care sufereau de apnee moderată riscau mai puțin să moară în timpul studiului, comparativ cu cei care nu erau afectați de această problemă. La sfârșitul celor patru ani, s-a constatat că s-au înregistrat de trei ori mai multe decese printre cei care nu sufereau de apnee, comparativ cu persoanele afectate de această tulburare. Rata mortalității în rândul pacienților ce sufereau de apnee ușoară și severă era aceeași ca în cazul restului populației.
Peretz Lavie, realizatorul studiului, consideră că descoperirile făcute sunt extraordinare. „Știam că apneea reduce speranța de viață în rândul persoanelor care au sub 50 de ani, așa că am rămas șocați când am aflat că această boală ar putea prelungi viața pacienților mai bătrâni”, a explicat Lavie. El a spus că următorul pas este identificarea mecanismului din spatele acestui sindrom și găsirea unei metode de a determina pentru care pacienți este benefică apneea.