Producătorii de lapte care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009 pot solicita, până la data de 14 mai 2010, sprijin financiar, a anunțat miercuri Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
În funcție de cantitatea de lapte livrată în anul de cotă 2008-2009, producătorul poate să beneficieze de un sprijin financiar de 200 euro pentru o cantitate de lapte cuprinsă între 10.000 și 20.000 de kilograme, de 2.000 euro pentru o cantitate de cel puțin 200.000 de kilograme și cel mult 500.000 de kilograme sau de 1.200 euro pentru livrări mai mari de 500.000 de kilograme, se arată într-un comunicat al APIA.
Pentru producătorii care au livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 20.000 și 200.000 de kilograme, valoarea sprijinului financiar se calculează pe baza cotei individuale de livrări realizată efectiv la data de 31 martie 2009.
Pentru derularea măsurilor de sprijinire a pieței în sectorul laptelui și produselor lactate, România beneficiază de fonduri europene în valoare de cinci milioane de euro.
Pentru a beneficia de acest sprijn financiar, producătorii de lapte trebuie să depună, personal sau prin poștă, o cerere la Centrele Județene APIA până la data de 14 mai 2010.