Direcția de Sănătate Publică Suceava a făcut un apel către medicii de familie să prescrie lapte praf bebelușilor, după ce a constatat că s-a redus consumul, rămânând cantități în stoc.
Directorul adjunct al DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu, a afirmat, ieri, că are semnale că laptele praf distribuit printr-un program al Ministerului Sănătății se consumă din ce în ce mai puțin și de aceea a făcut apel către medicii de familie să prescrie acest produs copiilor care au dreptul să beneficieze de această facilitate.
El a explicat că printre beneficiarii de lapte praf se numără copiii cu vârsta de până la un an, ale căror mame nu pot alăpta din motive obiective sau în cazul copiilor care înregistrează curbe ponderale negative.
Lăzăreanu a mai spus că în trecut au existat discuții între părinții copiilor care aveau dreptul să beneficieze de lapte praf și părinții altor copii la care nu era necesar acest supliment, și de aceea și reținerea unor medici în a mai prescrie acest produs.