Persoanele care simt mai puține emoții și devin apatice ar putea avea probleme de sănătate. Cercetătorii au aflat că apatia poate fi semnul micșorării creierului.
Medicul Lenore Launer, de la Institutul de Geriatrie din Bethesda, a analizat creierul unor pacienți care manifestau simptome de apatie.
La studiu au participat 4.354 de persoane cu vârsta medie de 76 de ani, care nu sufereau de demență.
Cercetătorii au evaluat gradul de apatie al acestora. Apatia se manifestă prin lipsa de interes, oboseală și prin lipsa unor emoții. Subiecții nu sufereau însă de depresie.
În urma analizei la RMN, cercetătorii au observat că la persoanele apatice creierul își pierduse din volum.
Experții au observat o reducere a materiei cenușii cu 1,4% și a materiei albe cu 1,6%. Materia cenușie este responsabilă cu memorarea și învățarea, iar materia albă cu conexiunile din creier și comunicarea.
„Apatia este des întâlnită la persoanele vârstnice. Faptul că subiecții care au participat la studiul nostru aveau simptome de apatie, dar fără depresie sau demență, ne ajută să înțelegem cu doar această tulburare poate indica o boală a creierului”, precizează Launer.
Scăderea în volum a creierului este normală în timp, dar nu trebuie să depășească o anumită limită.
Dacă această descoperire va fi confirmată și de alte studii, medicii vor putea considera apatia un semn care să indice din timp un risc pentru sănătate.
Sursa: Counsel & Heal
Roxana RUSCIOR