Mai mulți locatari din blocul S1, de pe Aleea Nucului nr.9, s-au trezit cu aparatele electrice și electrocasnice distruse, în urma unui șoc de curent electric. Săptămâna trecută, oamenilor li s-au „prăjit” computerele, frigiderele, congelatoarele și cuptoarele cu microunde, precum și interfonul de la intrarea în bloc.
Revoltați, păgubiții au reclamat în scris companiei E.ON Moldova ceea ce s-a întâmplat și au solicitat despăgubiri pentru aparatele stricate. Purtătorul de cuvânt al companiei, Sorin Munteanu, ne-a declarat că sesizările locatarilor sunt „în analiză” la E.ON și, în funcție de verdictul comisiei, oamenii ar putea fi despăgubiți.
„Fiecare solicitant va fi informat în scris în legătură cu rezultatele analizei”, a arătat Sorin Munteanu.
Procedura aplicată de E.ON pentru acordarea de despăgubiri este destul de complicată. Astfel, în cazul în care valoarea tensiunii a depășit limitele admise, termenul maxim în care consumatorul trebuie să anunțe în scris compania este de 5 zile lucrătoare de la data producerii incidentului reclamat sau de la data luării la cunoștință a incidentului. Din analiza efectuată de firmă trebuie să rezulte că șocul de tensiune invocat de consumator a avut loc și că au fost afectate aparatele electrocasnice indicate de păgubit.
După E.ON, păgubitul trebuie să-și probeze dreptul de proprietate asupra aparatelor stricate
Acesta din urmă trebuie să prezinte chitanțele în care sunt menționate sumele plătite la o unitate autorizată să repare receptoare electrocasnice, în termen de 60 de zile de la apariția șocului de tensiune incriminat, iar compania E.ON poate solicita și probe prin care păgubitul să-și dovedească dreptul de proprietate asupra aparatului stricat.
De asemenea, E.ON trebuie să se „convingă” de faptul că aparatele care s-au „prăjit” au fost omologate și au fost alimentate cu energie electrică „prin circuite prevăzute cu protecții la scurtcircuit și supracurenți, corect dimensionate, corespunzătoare prescripțiilor tehnice în vigoare”.
„Cerem scuze clienților pentru acest incident nedorit și îi asigurăm că îi vom despăgubi, în condițiile stabilite de ANRE, pe cei care au suferit pagube”, mai precizează Sorin Munteanu, de la Departamentul Comunicare E.ON Moldova Distribuție.
În cazul în care nu vor fi despăgubiți de E.ON, locatarii de pe Aleea Nucului sunt hotărâți să reclame și la OJPC, mai ales că, spun ei, nu este pentru prima dată când compania E.ON este deficitară în privința calității serviciilor pe care le furnizează.





