Probleme

Apa caldă a revenit la robinetele sucevenilor, dar conductele au „plesnit” în două rânduri



După două săptămâni de așteptare, apa caldă a revenit la robinetele celor peste 20.000 de familii racordate la sistemul centralizat de termoficare al Sucevei.
Unii au avut parte de apă fierbinte chiar de sâmbătă seara, alții de duminică dimineața, iar alții tocmai luni dimineața, din cauza unor probleme apărute la rețeaua de transport și distribuție a agentului termic, în zona Obcini.
Mai exact, o conductă „îmbătrânită” a cedat atunci când apa fierbinte a fost pompată în rețelele de termoficare, cu presiune. Avaria a fost constatată de sâmbătă seara, în zona Școlii Gimnaziale Nr. 9 „Ion Creangă”, din cauza acesteia fiind imposibilă furnizarea apei calde către două treimi din populația acestui mare cartier al Sucevei.
„Rețelele din acea zonă au o vechime destul de mare, ar fi trebuit să fie înlocuite încă de acum trei ani, de când le tot punem în capul listei de priorități la reabilitarea rețelelor de termoficare, dar, din păcate, nu s-au alocat fonduri pentru astfel de lucrări”, a spus directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, care a precizat că obligația de a înlocui rețelele de utilități uzate este a proprietarului, în cazul de față Primăria Suceava.
Avaria a fost remediată duminică seara, astfel încât de luni dimineață, apa caldă a ajuns la toți sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare, fiind respectat termenul anunțat inițial de cei de la Termica pentru revizia de vară.
Lungu: „Trebuie luate decizii grabnice în ceea ce privește transportul și distribuția energiei termice”
Șeful municipalității sucevene, primarul Ion Lungu, a apreciat eforturile depuse de cei de la Termica pentru a se încadra în termenul anunțat de reluare a furnizării apei calde, în ciuda avariilor produse la repornirea sistemului. Pe lângă avaria din Obcini, care a afectat Punctele Termice Obcini 2, 3 și 4, o altă avarie de proporții s-a petrecut anterior în zona estacadei de peste râul Suceava, una din conductele suspendate cedând în momentul în care apa a fost introdusă în rețea, cu presiune.
„Îi felicit pe cei de la Termica că au reușit să remedieze avariile apărute la termen, precum și pe cei de la Bioenergy că au înțeles să furnizeze agent termic în continuare, deși este o situație delicată în ceea ce privește sumele care le au de încasat pentru energia termică furnizată”, a spus Ion Lungu, care a tras un semnal de alarmă în privința necesității de a se face investiții în reabilitarea sistemului de termoficare.
„Problemele apărute la rețeaua de termoficare la reluarea furnizării apei calde arată încă o dată faptul că trebuie luate decizii grabnice în ceea ce privește transportul și distribuția. Este clar că de câțiva ani de zile încoace nu s-a mai investit deloc în transportul și distribuția energiei termice, nici primăria nu mai are bani, asta este realitatea. Să nu uităm că în acest an s-au dat aproape 15 milioane de lei la Termica,
iar finanțări de la Guvern nu au mai venit. Trebuie să găsim soluții împreună cu noul operator, să facem o strategie în ceea ce privește reabilitarea rețelelor de transport și distribuție”, a adăugat edilul sucevean.
Pierderile de pe rețele, extrem de importante în stabilirea tarifului de transport și distribuție a energiei termice
În opinia sa, licitația de desemnare a unui nou operator de termoficare, la care singura ofertă eligibilă s-a dovedit a fi cea a Thermonet, ar putea fi punctul de pornire pentru continuarea lucrărilor de modernizare a rețelelor de termoficare din oraș.
„Sper să avem un rezultat cât mai curând din partea comisiei de licitație, să mergem cu el în Consiliul Local. Este loc de negociere în privința numărului de salariați care să fie preluați de la Termica, cât și în privința prețului. Un aspect foarte important în această privință este dacă acel tarif include sau nu pierderile de pe rețea, pentru că cei de la Termica, pe lângă prețul de transport și distribuție a energiei termice, ne cer să acoperim și pierderile de pe rețele, separat. Ne-au dat și în judecată pentru recuperarea acelor sume rezultate din pierderile de pe rețele. În măsura în care tariful noului operator acoperă și pierderile de pe rețele, consider că este un preț echitabil”, a precizat Ion Lungu.
Prețul mediu solicitat de Thermonet pentru transportul și distribuția energiei termice este de 195 de lei cu TVA inclus/gigacalorie, adică mai puțin decât prețul solicitat de Termica pentru prestarea aceluiași serviciu, în baza unui calcul aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare a Serviciilor Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), dar oferta depusă prevede o strategie de reducere considerabilă a costurilor de transport și distribuție, de la un an la altul, astfel încât prețul final al gigacaloriei să fie unul cât mai suportabil pentru populație.



Recomandări