Anul Simonei?

Vă rog să nu mă întrebați de ce Simona Halep nu este prima în clasamentul mondial, că realmente n-aș ști ce să vă răspund. Nici măcar speculații pe tema asta n-aș putea face, neavând suficiente elemente pe care să le leg într-o construcție logică. Știu însă că Simona s-a cocoțat acolo, în Top 10 mondial, în urmă cu 7 ani și, în ciuda numeroaselor eșecuri pe care le-a înlănțuit aproape nefiresc în mai multe rânduri, totuși ea se menține de atunci încoace acolo, în elita incontestabilă a acestui sport. Iar asta, în cazul ei, vorbește de la sine despre volumul uriaș de muncă depusă, fiindcă în privința talentului cred că ne-am lămurit demult că e mai puțin decât la multe altele. Așadar, în pofida faptului că a luat bătăi când îi era (și ne era!) lumea mai dragă, Simona e acolo, sus. Aparițiile considerate de mare viitor, ca Ostapenko, Andreescu, chiar Barty (actualul loc 1 mondial), nu m-au convins deloc că ar fi niște fenomene precum Serena Williams ori Navratilova, ci niște jucătoare bune, cu nimic superioare Simonei Halep. Am putut să o văd pe Simona în cele două meciuri ale începutului de an și totodată ale revenirii ei în teren după multe luni de pauză. În primul, desfășurat săptămâna trecută, a jucat chiar împotriva locului 1 mondial, Ashley Barty. Fiind un meci demonstrativ, deci amical, s-a jucat oarecum mai relaxat decât în cele cu puncte puse în joc. Am văzut cu acest prilej o altfel de Simona Halep: detașată și relaxată, zâmbitoare, glumeață, încercând (și reușind!) lovituri de mare rafinament, de care vă jur că nu o credeam capabilă. Aproape că nu-mi vine să cred ce am văzut. De aici, trag concluzia că dacă s-ar fi ocupat cineva să îi alunge crispările din timpul meciurilor oficiale, poate am fi avut parte de mult mai multe momente de bucurie oferite de ea. Mizez pe faptul că victoria asta îi poate aduce tonusul care să o poarte aproape de la sine înapoi pe locul 1, pe care cred că îl merită mai mult decât oricare din contracandidate. Am văzut-o și ieri, în meciul cu Potapova (locul 101). Simona a jucat cumva cu detașare, conștientă de diferența dintre ele. A câștigat fără efort, forțând doar când și cât a fost nevoie. Și, absolut remarcabil, și-a îmbunătățit vizibil serviciul, dovadă cei 5 ași din meci. Eu cred, și îmi doresc asta foarte tare, că anul 2021 e anul Simonei, în care va reveni pe locul 1, iar ca bonus o să ia și aurul olimpic. Doamne ajută!