Anul Nou pe Vechi

În România, trecerea la stilul calendaristic nou s-a făcut în anul 1924, diferența dintre cele două calendare (stil vechi și stil nou) fiind de două săptămâni. În Bucovina, câteva localități au rămas și după 1924 credincioase vechiului stil: satele din comunele Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Breaza, Moldovița, Brodina, parte din Vatra Moldoviței, Bogdănești, Lipoveni, Brăiești, Botești, Brădățel, Slătioara, precum și parțial din populația Cârlibabei și cea a orașului Gura Humorului, sărbătorind Anul Nou pe data de 14 ianuarie, conform tradiției locale. În satele cu adepții vechiului stil s-au manifestat și se manifestă datini și obiceiuri arhaice de o mare originalitate, dintre care amintim Vasilca și Malanca. Malanca
Malanca nu este altceva decât denumirea slavă a cetelor organizate de mascați la Anul Nou, denumire întâlnită nu numai în satele ce țin sărbătorile pe stil vechi (în special în cele huțănești sau cu populație ucraineană), ci și în multe sate care au trecut la noul stil. În spațiul bucovinean, dar și în cel moldovenesc, malanca este adesea, în același timp, diferită de la un loc la altul: colinda propriu-zisă, joc dramatic cu măști, teatru popular, formă particulară de ceată de colindători-urători, având un repertoriu bine definit.
Ipostaza de colindă la Anul Nou în satele pe stil vechi este ușor perceptibilă dacă analizăm textele. Ipostaza de joc dramatic este o apariție ceva mai târzie (secolul al XIX-lea), aici malanca identificându-se cu alaiul caprei, al ursului, al jocului personajelor antropomorfe sau chiar al plugului mare. Amintim că, de multe ori, în cadrul malancei, pe lângă personajele bine definite: ursul, capra, țiganii, dracii, ofițerii, mirele-mireasa, moșul baba etc., mai figurează și un personaj feminin numit mălăncuța, interpretat în travesti de un băiat, personaj destinat să verifice curățenia și ordinea din casele cu fete de măritat; prin gesturi și vorbe, acest personaj produce mare haz, înveselind pe cei din casă.
Malanca are același înțeles cu termenii de ceată din zona Sucevei, de turcă (Bosanci și Rușii Mănăstioarei), partia din zona Humorului și Câmpulungului, de horă pe valea Bistriței, sau, mai departe, de rândul din zona Vasluiului sau de crilă din ținutul montan al Vrancei.
Prin tot ceea ce cuprinde (scenariu, recuzită, personaje, joc dramatic), malanca păstrată în satele pe stil vechi este total asimilată formațiilor (grupurilor) de colindători-urători de pe întreg spațiul etnocultural bucovinean, confirmând totodată, în plus, integrarea deplină a populației de etnie slavă în zonele de adopție etnică.
Vasilca
Vasilca era cândva un obicei agrar reprezentând jertfa grâului în ipostază zoomorfă a porcului sacrificat ritual, un obicei structurat după modelul colindelor, practicat în ajunul Anului Nou (pe stilul vechi), ce s-a menținut și după 1924 în satele cu stiliști, fiind viu până în preajma celui de al doilea război mondial.
În obiceiul Vasilcăi, masca ursului, caprei sau a cerbului era înlocuită cu capul porcului jertfit și împodobit cu mărgele, inele, flori și panglici multicolore, capul porcului fiind așezat pe o tavă. Acest obicei simboliza o divinitate mito-logică care murea și învia la pragul de trecere dintre ani, obicei ce cuprindea mai multe faze: expunerea substitutului divinității (capul porcului împodobit) într-un loc vizibil, colindatul propriu-zis, apoi jocul mascaților în jurul acestuia. Acest obicei este încă prezent, dar destul de insular, fiind pe cale de dispariție, doar în sudul României.
(muzeograf Mihai CAMILAR)