Anul lui Sinner



Spuneam deunăzi că s-a închis sezonul la tenis, dar era vorba de cel individual, căci este în plină desfășurare Cupa Davis, adică tenisul pe echipe. Și da, Spania a ieșit, deci meciul de marți a fost ultimul oficial în care l-am văzut pe Rafael Nadal pe un teren de tenis. A fost indoor, ceva ce nu a agreat niciodată, dar nu asta a fost cauza înfrângerii sale. La conferința de presă a spus franc că dacă ar fi căpitanul echipei nu s-ar alege pentru următorul meci… Din păcate, nici nu a mai fost cazul de vreo dilemă pentru Ferrer, căci dublul spaniol a pierdut în două tie-break-uri în fața omologilor olandezi. Alcaraz a avut niște execuții la fileu care păreau că țin mai mult de magie decât de tenis, însă nu a fost de ajuns. Voi reveni la Cupa Davis pe măsură ce avansează spre finală. Momentan se știe prima semifinală, Olanda – Germania, iar Australia o va primi pe învingătoarea dintre Italia și Argentina, meci aflat în plină desfășurare. Deși sud-americanii conduc cu 1-0, Sinner abia intră în scenă. Și apropo de Sinner… Italianul a câștigat Turneul Campionilor într-o manieră pe care nu găsesc nepotrivit s-o numesc brutală! Poate adjectivul nu e potrivit cu fizicul său, dar jocul cam așa s-ar descrie. Niciun set nu a lăsat Sinner pe drum, amintind de perioadele în care Federer sau Djokovic dominau tenisul într-o manieră autoritară. În semifinală l-a scos la tablă pe Ruud, nimic de făcut pentru norvegian, în timp ce pentru ultimul act l-a primit pe Fritz, adversar și în grupe, dar și în finala US Open. La Torino, deci pe teren propriu, bilanțul a fost de 4 ori 6-4! Nicio clipă nu a lăsat impresia americanul că ar avea șanse, deși a jucat bine, nu degeaba a ajuns în finală. La începutul toamnei, când a jucat el pe teren propriu, adică la US Open, Fritz tot pe sec a rămas, pierzând în 3 seturi. Cam așa arată dominația lui Sinner, alimentată și de victoriile care contează, adică alea în fața lui Djokovic, dar și caracterizată de Medvedev ca fiind peste cea arătată de Big 3 în zilele lor bune. 2024 a însemnat pentru italian două Grand Slam-uri și Turneul Campionilor (nu mai vorbesc de Masters 1000), precum și locul 1 ATP, la distanță imensă față de pluton. Va fi un 2025 foarte interesant.



Recomandări

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi

Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi
Peste 1,4 milioane de euro încasați în Suceava din parcări și 2,7 milioane de euro din piețe merg în acest an la modernizări de străzi