Antrenorul secției de atletism din cadrul Liceului cu Program Sportiv Toader Flămând a acuzat conducerea liceului de rea-voință în ceea ce privește finanțarea secției din care face parte. Într-un document trimis pe adresa redacției, antrenorul sucevean reclamă faptul că directorul LPS Suceava, Ioan Radu, n-a vrut să plătească masa sportivilor săi în mai multe rânduri, în vara anului 2015 și în iarna lui 2016.
„Cu toate piedicile conducerii LPS Suceava față de atleții de la LPS, sportivii obțin rezultate. Mă refer la faptul că în perioada vacanței de vară din 2015, sportivii au servit masa la restaurant. Discutând cu directorul Ioan Radu, am întocmit referatul, iar la sfârșitul cantonamentului am depus factura la contabilitate, urmând a fi plătit ulterior. Domul director din acea perioadă își făcea concediul în Anglia și Germania, iar la întoarcere n-a vrut să plătească facturile. În vacanța de iarnă 2015-2016, opt zile, în luna decembrie, sportivii au servit masa la mine acasă. În luna ianuarie au servit la restaurant, plătind personal, directorul a refuzat plata. În vacanța din februarie același lucru”, a scris antrenorul Toader Flămând.
Directorul Ioan Radu susține că nu poate să-i facă favoruri lui Toader Flămând și să discrimineze celelalte secții
De cealaltă parte, directorul Ioan Radu susține că nu poate să plătească masa atleților pe perioada vacanței, și asta deoarece ar trebui să facă acest lucru pentru toate secțiile liceului, iar instituția pe care o conduce nu dispune de resursele necesare pentru a reuși acest lucru.
„El solicită masă pe perioada vacanței. Dacă aș face acest lucru pentru atletism, atunci ar trebui să fac acest lucru pentru toate cele șase secții sportive. Primăria nu ne dă bani special pentru atletism, ci pentru toți sportivii, și de aceea eu trebuie să împart acești bani astfel încât să nu fac nici o discriminare, ori el mereu vrea masă pentru sportivi în vacanță și-n weekend, în condițiile în care nici sportivii de la celelalte secții nu beneficiază”, a explicat Ioan Radu.
Toader Flămând nu înțelege de ce conducerea liceului și cei de la inspectorat au considerat că nu trebuia să meargă la naționalele de cros.
„Un lucru hazliu pentru oameni care conduc destinele sportului, respectiv directorul LPS și inspectorul de specialitate afirmă că nu era necesar să particip la naționale de cros, unde echipa s-a clasat pe locul V cu juniori III în concurs, juniori II și I, din echipă făcând parte trei sportive campioane în probele de pistă și fond. Normal, cheltuielile au fost plătite tot de mine, deoarece directorul a refuzat plata”, a menționat Toader Flămând.
Directorul Ioan Radu a menționat că nu avea cum să-i plătească această deplasare în care s-a dus pe cont propriu, deoarece la momentul respectiv nu erau bani în buget.
„Privind naționalele de cros el a făcut o sesizare și la inspectoratul școlar, iar ulterior au venit doi inspectori care au analizat situația. În momentul respectiv nu mai puteam să fac nici o plată deoarece nu mai aveam bani în buget. De obicei se face un referat care trebuie să fie aprobat, apoi se face o comandă către unitatea prestatoare și după se fac plățile. Toader Flămând a făcut referate ce nu au fost aprobate și s-a dus la competiție zicând că lasă c-o să plătească directorul, că dacă nu mă duc la ziar, la primărie sau la inspectorat și o să plătească. Discuțiile dintre noi sunt foarte scurte, iar eu nu i-am promis niciodată să plătim o deplasare sau masa din vacanță atâta timp cât nu aveam cum. Eu când aprob un referat îmi asum responsabilitatea că-l și achit”, a declarat Ioan Radu. Directorul de la LPS a mai adăugat că Toader Flămând îi solicită favoruri, în condițiile în care ceilalți antrenori nu le primesc.
Toader Flămând se plânge de lipsa echipamentului pentru sportivi
Antrenorul Toader Flămând se plânge și de echipamentul prost pe care sportivii l-au primit de la liceu.
„De 10 ani primim echipament pentru secția de atletism, câte o pereche de pantofi cu cuie, și acestea de calitate proastă, care după 3 luni s-au rupt, dovadă că sportiva Cristina, în concurs, nu a putut să-și apere șansele pentru locul III-IV. Piciorul i-a alunecat la start din cauza pantofului rupt, achiziționat de dl director. Toate acestea le motivează cu lipsa fondurilor. Am apelat și la dl primar, Ion Lungu, dar nu s-a dat nici un răspuns, dacă eram Burleanu, se rezolva totul”, a comentat Toader Flămând.
În replică, directorul Ioan Radu spune că ceilalți doi antrenori ai secției de atletism nu s-au plâns de calitatea echipamentelor. Mai mult, acesta spune că-n 2012, din 40.000 de lei primiți de la primărie, 14.000 au ajuns la Toader Flămând pentru echipamente.
„La secția de atletism sunt trei profesori, iar când am luat echipamentul n-am avut posibilitatea să-l achiziționăm pe cel mai bun, dar ceilalți doi antrenori au zis că este bun la condițiile în care ne aflăm cu banii. În anul 2012, liceul a primit de la Primăria Suceava 40.000 de lei pentru echipament sportiv pe lângă buget. De 26.000 de lei s-a luat echipament și materiale pentru fotbal, care, din câte știu, trebuia să participe la o fază finală a naționalelor. Restul de 14.000 de lei i-au fost repartizați personal domnului Flămând pentru secția de atletism, iar ceilalți antrenori de la atletism n-au văzut nici un echipament. Astfel ar fi trebuit să aibă echipament pentru câțiva ani”, a explicat Ioan Radu.
Directorul LPS a mai precizat că instituția pe care o conduce nu a avut posibilitatea să achite toate comenzile de anul trecut, plătind doar 4.000 de lei din 80.000 de lei, cât a fost datoria la finalul anului.
Angela Olenici a devenit campioană națională la juniori II
Antrenorul emerit Toader Flămând a mai explicat că-n ciuda condițiilor pe care le are secția de atletism rezultatele nu întârzie să apară. Astfel, în weekend, la Campionatul Național de juniori II, Veronica Angela Olenici a câștigat medalia de aur în proba de 3000 de metri cu timpul de 10 minute, 7 secunde și 80 de sutimi.
„Sportivi antrenați de mine au obținut rezultate bune, cu recorduri personale, mai ales că nu practică de mult acest sport. Angela Olenici provine din Rădăuți, oraș unde a fost descoperită și inițiată în tainele atletismului de profesorul Radu Munteanu. În prima zi a avut șanse la medalie, dar a terminat pe locul 5 proba de 1500. În a doua zi a făcut o cursă tactică foarte bună și s-a detașat de celelalte concurente pe ultimii 800 de metri, câștigând medalia de aur la 3000 de metri. Urmează campionatele de cros, unde avem și alți sportivi buni, dar sunt nevoit să trimit copiii acasă în weekend din lipsa banilor de masă. Sportivii iau masa la cantină, dar performanța nu se face cu o masă pe zi”, a explicat antrenorul sucevean.
Toader Flămând a mai adăugat că la finalul naționalelor de juniori II, președintele Fundației Atletis, Răzvan Stănescu, a apreciat performanța, modul în care a câștigat și probabil viitorul pe care-l vede în Angela și drept urmare i-a dăruit sportivei de la LPS pantofi de alergare, pantofi cu cuie, hanorac de fâș și două șorturi, toate în valoare de 1.200 de lei, de la firma Adidas.