Handbal feminin

Antrenorul sucevean Costică Buceschi, de la extaz la agonie cu echipa sa, Minaur Baia Mare



Costică Buceschi este în prezent unul dintre cei mai în vogă antrenori de handbal din România
Costică Buceschi este în prezent unul dintre cei mai în vogă antrenori de handbal din România

Unul dintre cei mai titrați antrenori din handbalul feminin românesc la ora actuală este, fără îndoială, suceveanul Costică Buceschi. Secund la naționala României, suceveanul antrenează în Liga Florilor formația Minaur Baia Mare, acolo unde are ca elevă o jucătoare născută tot în Bucovina, Anca Polocoșer.
Ultimele două meciuri de campionat au fost total diferite pentru tehnicianul sucevean, în primul dintre ele maramureșencele învingând Dunărea Brăila cu 24-22, pentru ca în ultima rundă din tur, ele să piardă, 22-23 pe terenul formației CSM Slatina, după ce au condus la un moment dat cu 14-11. Dacă după runda a XII-a, Costică Buceschi a fost considerat antrenorul etapei, iar eleva sa Sylvia Lisewska, MVP-ul etapei, în runda a XIII-a, Minaur Baia Mare a pierdut în fața unei echipe modeste.
La finalul turului, Minaur Baia Mare se află pe locul al șaselea în clasamentul Ligii Naționale de handbal feminin. În prima etapă din retur, Minaur Baia Mare va juca pe terenul formației Măgura Cisnădie.
Din etapa a XIII-a au mai rămas de disputat partidele CSU Cluj Napoca – HC Zalău, Dunărea Brăila – AHCM Slobozia, CSM București – Gloria Bistrița și Măgura Cisnădie – Gloria Buzău.
În vârstă de 49 de ani, Costică Buceschi a efectuat junioratul la CSS Suceava, iar ca senior a fost legitimat la formațiile HC Minaur Baia Mare, Phoenix Baia Mare, Ózdi Kézilabda Club, Tiszaföldvár Kézilabda Klub, Ceglédi Kézilabda Klub, Steaua București și CSM Bistrița. Cea mai mare parte a carierei de antrenor și-a petrecut-o la Baia Mare, însă a mai activat și la CSM București, Dunărea Brăila sau Corona Brașov. Ca și tehnician, are în palmares un titlu de campion al României, cu HC Minaur Baia Mare, în 2014, două Cupe ale României, în 2013 și 2014, dar și o medalie de bronz, din postura de antrenor secund, cu echipa națională de senioare a României la Mondialele din 2015, din Danemarca.
Clasament Liga Florilor
1. CSM Râmnicu Vâlcea 12 10 1 1 317-258 31
2. CSM București 12 9 1 2 334-271 28
3. Corona Brașov 11 8 2 1 307-272 26
4. Gloria Buzău 12 8 1 3 316-286 25
5. Gloria Bistrița 12 8 0 4 291-277 24
6. Minaur Baia Mare 13 7 2 4 324-307 23
7. Dunărea Brăila 12 6 0 6 307-297 18
8. HC Zalău 12 6 0 6 290-282 18
19. SCM Craiova 12 6 0 6 261-276 18
10. Măgura Cisnădie 12 5 1 6 306-295 16
11. CSM Slatina 13 4 1 8 288-329 13
12. AHCM Slobozia 12 1 1 10 269-314 4
13. CSU Cluj-Napoca 12 1 0 11 278-347 3
14. Rapid București 13 1 0 12 269-342 3



Recomandări