Declarațții fotbal

Antrenorul Costel Ilie a dat de înțțeles că ar putea să părăsească Suceava



Costel Ilie ar putea pleca zilele viitoare de la echipă
Costel Ilie ar putea pleca zilele viitoare de la echipă

La finalul remizei de sâmbătă cu Balotești, antrenorul echipei Rapid CFR Suceava, Costel Ilie, a declarat că ar putea părăsi echipa din Suceava, o soluție radicală ce crede că ar ajuta echipa să-și revină și să se mențină în Liga a II-a.
„Am discutat și cu băieții și până luni voi reflecta la această situație în care ne aflăm. Luni voi avea o discuție cu conducerea clubului și cred că poate o decizie radicală prin plecarea mea ar trezi echipa, s-ar produce un șoc și ar conștientiza că așa nu mai putem să mergem în continuare. Acum vorbesc la cald și poate rostesc cuvinte mari, dar mă voi gândi la rece și vom vedea care e soluția, împreună cu conducerea echipei. Până la urmă am demnitatea de a lăsa pe altcineva, deoarece nu mi-e teamă de ce va urma și nu plec la greu, dar poate cine vine va reuși mai mult decât am putut eu. Eu am venit și sunt cu sufletul aici, dar acesta este lotul și nu avem ce să facem, decât să mergem mai departe. Am vorbit și cu jucătorii să aibă în continuare încredere în ei și să nu apară schisme în lot și să sperăm că va veni prima victorie la Piatra Neamț, cu mine sau fără mine”, a explicat Costel Ilie.
Tehnicianul rapidiștilor crede că echipa sa a avut ghinion în acest meci
Referitor la remiza de pe Areni cu Balotești, tehnicianul sucevenilor crede că echipa sa a avut și ghinion, mai ales că elevii săi s-au dăruit în teren și au încercat să obțină toate cele trei puncte.
„N-a fost să fie nici de data asta. Am sperat până la finalul jocului că vom învinge, dar din păcate n-am reușit. Față de jocurile trecute s-a văzut o schimbare în bine a angajamentului și dăruirii jucătorilor în teren. Cred că am controlat jocul și ne-am creat mai multe ocazii, dar aici pot invoca și ghinionul. Pe o neatenție sau relaxare am primit și golul, pentru că ei au știut să joace cel mai bine fazele fixe. Acest egal cred că ne prelungește mai mult o agonie, pentru ne-am încurcat și noi și ei și-am rămas cu același număr de puncte. Arbitrajul e tardiv să-l comentăm acum, dar dacă se acorda acel 11 metri la 1 – 0, poate altfel era jocul în repriza a doua. Am avut și pe final neșansă la două ocazii, dar n-am ce să le reproșez jucătorilor deoarece au încercat și au vrut, dar la momentul actual ăștia suntem și atât putem”, a declarat antrenorul sucevean.
Antrenorul oaspeților, Cornel Niță, este mulțumit că a plecat cu un punct de la Suceava
De cealaltă parte, tehnicianul celor de la Balotești, Cornel Niță, crede că acest egal este unul echitabil, mai ales că ambele echipe și-au creat ocazii.
„Acest egal este bun pentru noi, deoarece ne-am propus ca la fiecare joc să luăm punct sau puncte. Azi am câștigat un punct după un joc de care sunt mulțumit, deși puteam mai mult, dar am avut doi sau trei jucători ce n-au fost în formă și mă refer la cei sub 21 de ani. Cred că e un rezultat echitabil, în care ambele echipe au avut ocazii. Lupta pentru menținere se va da între primele patru echipe, deoarece cred că sunt de valori apropiate, cu un plus pentru Berceni și la Buzău, ce au jucători ce au jucat la Liga I, care ar putea să facă diferența. Știam de Golofca că este un jucător bun și n-am reușit să-l blocăm la gol, dar și-n alte faze în care Mirescu a fost depășit”, a explicat Cornel Niță.


Antrenorul Cornel Niță crede că acest egal este echitabil pentru ambele echipe
Antrenorul Cornel Niță crede că acest egal este echitabil pentru ambele echipe
Costel Ilie ar putea pleca zilele viitoare de la echipă
Costel Ilie ar putea pleca zilele viitoare de la echipă


Recomandări