Antonie Solomon este acuzat de luare de mită, fals intelectual și uz de fals



Primarul Craiovei, Antonie Solomon, este acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită, fals intelectual și uz de fals, a declarat marți seară agenției MEDIAFAX Ovidiu Constantinescu, directorul de comunicare al casei de avocatură „Boștină și Asociații”, cea care-l reprezintă pe Solomon.
Reprezentantul casei de avocatură nu a putut da detalii despre circumstanțele în care Solomon ar fi primit mita de luarea căreia îl acuză procurorii anticorupție, de la cine, care ar fi cuantumul acesteia și ce ar fi urmat să facă în schimbul banilor.
„Tot ce vă pot spune este că domnul Solomon va fi prezentat mâine (miercuri, n.r.) instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile și că noi suntem siguri că justiția va fi dreaptă în acest caz”, a spus Constantinescu.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, care este liderul PDL Craiova, a fost reținut, marți seară, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat timp de câteva ore la DNA Pitești.
După aproximativ patru ore de audieri, Solomon a fost scos sub escortă, cu cătușe la mâini, din sediul DNA Pitești, fiind urcat într-o mașină a Poliției Județene Argeș.
El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor despre acuzația sub care a fost reținut.
Avocatul primarului a refuzat, la rândul său, să facă declarații, spunându-le jurnaliștilor să se adreseze procurrilor pentru a afla detalii.