Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că va avea o discuție în trei, cu președintele CJ Ilfov, Marian Petrache și cu ministrul de Interne, Radu Stroe, el menționând, pe de altă parte, că la ședința de luni a conducerii PNL nu s-a discutat despre demisia sau demiterea ministrului.
„Domnul președinte Marian Petrache a solicitat o discuție pe care să o avem în trei, între domnia sa, ca președinte de Consiliu județean, între domnul ministru de Interne și eu, ca președinte al partidului”, a spus liderul liberal.
„Presupun că sunt niște neînțelegeri”, a spus el, întrebat dacă știe care este motivul acestei solicitări.
El s-a declarat deranjat de faptul că se vorbește despre aceste subiect fără ca el să fie întrebat.
„Se vorbește jumătate de oră despre demiterea lui Radu Stroe, înainte ca acestă întrebare să îmi fie adresată. În mod normal ar trebui să nu mai răspund. Nu s-a pus problema în niciun fel a punerii în discuție a activității ca ministru a lui Radu Stroe, și cu atât mai puțin a demiterii sale”, a ținut să precizeze Crin Antonescu.
Surse liberale susțineau, anterior, că Petrache i-ar fi cerut, în BPC, demisia lui Stroe din funcția de ministru.