Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, miercuri, că PDL a vorbit în campania electorală de salariul pe care îl câștigă „cumnățelul” lui Mircea Geoană, dar a omis să spună că președintele Traian Băsescu a „îndrăznit” să propună un Guvern din care fac parte „nașul, finul și asociatul”.
Candidatul PNL la Președinție, Crin Antonescu, susține că în această campanie pentru alegerile prezidențiale se scot dosare și „se aruncă” acuzații „unii altora”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„E o campanie în care se scot dosare. Și le scot între ei. Așa cum am spus nimeni nu are vreun dosar despre mine și, la rândul meu, nu am dosarul cuiva pentru a-l șantaja sau folosi în această campanie. Își aruncă acuzații unii altora, adevărate și unele și altele”, a declarat Crin Antonescu.
El afirmă că PDL a vorbit în campania prezidențială despre salariul pe care îl câștigă „cumnățelul” lui Mircea Geoană, dar a uitat să vorbească despre veniturile obținute de ministrul Radu Berceanu.
„Domnul fost jurnalist, de talent de altfel, Traian Răzvan Ungureanu, devenit în ultimul timp un simplu saltimbanc la curtea bogată în saltimbanci a lui Traian Băsescu, țopăia pe scenă aici, la Craiova, și ne spunea ce salariu are cumnățelul lui Geoană. Și e adevărat, dar nu spunea câți bani a câștigat Radu Berceanu în tot acest rimp, nu spunea că Traian Băsescu a ajuns să îndrăznească să ne propună un Guvern în care sunt nașul, finul și asociatul. Prim-ministrul, ministrul Finanțelor și ministrul Economiei. Negoiță finul lui Videanu, Videanu șeful lui Pogea și tot așa”, a spus Crin Antonescu.
El apreciază că războiul lui Traian Băsescu cu „mogulii” din presă este „inconsistent”.
„Patru ani de zile cât trustul lui Vântu l-a servit de dimineață până seara și l-a lăudat pe Băsescu n-am auzit un cuvânt de la Traian Băsescu despre Sorin Ovidiu Vântu. Atunci moguli erau doar Voiculescu și Patriciu, acum mogul e și Vântu”, a afirmat Crin Antonescu.