Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că solicitarea liberalilor pentru desființarea USD nu i-a aparținut, a fost cerută de liderii PNL în cadrul reuniunii BPN, afirmând că este gata să discute despre liste comune USL la europarlamentare, dacă PSD dorește, informează Mediafax. Antonescu a reiterat faptul că prin constituirea USD a fost încălcat protocolul USL, deoarece prevederea este una generală și nu face referire la anumite tipuri de alegeri, fie că sunt locale, parlamentare sau prezidențiale.El și-a explicat declarațiile din zilele trecute prin care preciza că nu este deranjat de constituirea USD.”Există o problemă pe care nu am ridicat-o eu, au ridicat-o toți colegii mei, foarte mulți dintre ei și în rezoluția respectivă, în mandatul respectiv, ei au cerut și au decis introducerea acestui punct. Nu a fost decizia mea, nu confundați vă rog deciziile partidului cu deciziile mele. Eu fac anumite propuneri, n-am făcut această propunere, ea a venit dinspre colegi și oamenii au spus foarte limpede: se trișează, nu e acceptabil”, a susținut Antonescu. Liderul PNL a menționat că nu ar fi făcut un caz din constituirea USD, acesta fiind un punct personal de vedere pe care l-a exprimat și îl menține.El a mai spus că protocolul USL este în vigoare, a fost încălcat în anumite puncte, dar, dacă „există voință politică, se poate merge înainte”.Liderul PNL a susținut că primul partid care a anunțat că merge pe liste separate la europarlamentare, și nu în formula USL, ar fi fost PSD.”Dorește cumva PSD să discutăm despre o listă comună USL la europarlamentare? Sunt gata să începem discuțiile imediat”, a afirmat Antonescu.De asemenea, președintele PNL a întrebat retoric de ce a simțit nevoia PSD să participe la europarlamentare într-o alianță, ascunzându-și numele, și nu a cooptat pe listele propriii câte un candidat din partea PC și UNPR, fără să preia denumirea USD.