Antonescu, reales președinte al PNL, cu 986 de voturi ale delegaților la Congres



Crin Antonescu a fost reconfirmat, sâmbătă, președinte al PNL, obținând 986 din voturile delegaților la Congresul partidului, contracandidatul său, Ludovic Orban, având 357 de voturi, conform anunțului oficial al comisiei de numărare și validare.
Din cele 1400 de buletine de vot pregătite, au fost utilizate 1363. 37 buletine de vot au fost anulate.
De asemenea, 20 de buletine din cele utilizate au fost declarate nule.
În urma renumării buletinelor de vot, membrii comisiei de verificare au constat existența mai multor buletine de vot nule decât au sesizat la prima numărătoare.
Votul pentru Antonescu a echivalat cu un vot pentru echipa de conducere propusă de acesta.
Aristotel Căncescu, Daniel Chițoiu, Mircea Diaconu, Victor-Paul Dobre, Relu Fenechiu, Răducu Filipescu, Lucian Iliescu, Rareș Mănescu, Vlad Moisescu, Norica Nicolai, Cornel Popa, Dan Radu Rușanu, Romeo Stavarache, Varujan Vosganian și Mihai Voicu vor fi, în virtutea votului pentru lista lui Antonescu, vicepreședinți ai PNL.
Din Biroul Permanent Central vor mai face parte, prin apartenența la lista propusă de Antonescu, Florin Alexe, Cristian Anghel, Teodor Atanasiu, Bîgiu Cristi, Ilie Bolojan, Mariana Câmpeanu, Andrei Chiliman, Andrei Marga, Mircea Moloț, Mircia Muntean, Marius Nicoară, Marian Petrache, Octavian Popa, Nicolae Robu, Adrian Semcu, Radu Stroe și Vela Marcel.
De asemenea, Radu Stroe urmează să ocupe și funcția de secretar general, ca urmare a propunerii făcute de Crin Antonescu.