Antonescu: Proiectul privind grațierea va fi reintrodus în Cameră, am cerut respingerea



Președintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că proiectul de lege privind amnistierea și grațierea va fi reintrodus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, el spunând că le-a cerut deputaților liberali să îl respingă, pentru a fi încheiat un subiect care nu face bine Parlamentului, informează Mediafax.”Am convenit cu deputații din Comisia juridică să reintroducă pe ordinea de zi proiectul de lege pentru grațiere și amnistiere și am cerut să fie respins ca să nu mai planeze o tema falsă – că s-ar dori prin acest demers (…) să ridice deasupra sau în afara legii colegi parlamentari. Prin Comisia juridică se introduce pe ordinea de zi și am cerut să respingem acest proiect ca să încheiem un subiect care nu face bine nici imaginii Parlamentului și nici USL”, a declarat Crin Antonescu.



Recomandări

După ce a promovat la proba scrisă pentru permisul de conducere inclusiv analfabeți, comisarul-șef Radu Obreja a cerut să fie achitat

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Proiectul de lege al deputatului Dorel Acatrinei privind introducerea disciplinei „Alimentație sănătoasă” în școli a fost aprobat în Camera Deputaților