Antonescu: PNL trebuie să devină partidul numărul 1, liderii să nu se mai lupte la Congres



Președintele liberalilor, Crin Antonescu, a declarat luni,că PNL trebuie să devină o formațiune „lider pe piața politică”, alternativă la Băsescu, care are nevoie de un statut democratic și o nouă conducere, el precizând că nu mai e cazul, cum s-a întâmplat anul trecut, ca liderii să se lupte.
Liderul PNL a menționat că, la Congres ordinar al formațiunii din aceast an, „nu prea mai e cazul unor lupte între lideri, în PNL”, cum a fost în congresul extraodinar din martie 2009.
„Vă spun foarte deschis. Taberele care existau la congresul din martie 2009 s-au amestecat foarte serios. Dacă am avut în acest moment sentimentul și au existat într-adevăr diferențe de opinie în momentul în care se punea problema să intrăm sau nu în Guvernul lui Traian Băsescu, să știți că oamenii nu au mai fost aceeași. Pentru că Tăriceanu a avut o altă poziție decât mine, decât noi, nu toți partizanii săi de la Congres, nici pe departe, nu au fost de aceeași părere. Au fost unii oameni care m-au susținut pe mine sau pe Ludovic Orban la congres și care acum au fost pentru intrarea la guvernare. Lucrurile s-au amestecat. Dar e important ca în partid să se poată face deschideri semnificative, de multe ori trebuie făcute cumva cu forța, există oameni în mod natural în toate partidele, care nu văd cu ochi buni deschiderea asta, pentru că înseamnă și riscul unei competiții”, a adăugat Antonescu.
În ceea ce privește modificarea statutlui, Crin Antonescu a menționat că dorește un statut mai democratic care să permită PNL să acționeze eficient și rapid.
„Noi avem de asemenea niște mutații semnificative de făcut, am obținut un scor electoral semnificativ în marile orașe, dar avem în multe dintre ele organizații slabe, care n-au capacitatea de a prelua acest mesaj important pentru noi, pe care alegătorii l-au dat la prezidențiale. În sensul acesta, trebuie un statut care să permită partidului să acționeze rapid, eficient, un statut mai democratic. N-am hotărât un calendar, vom discuta, vom face și o Comisie pentru statut, vom stabili și data congresului sau congreselor – am putea avea un cogres de statut, un congres de alegeri, le-am putea pune pe amdouă deodată. Nu avem niciun fel de presiune, e doar presiunea de a fi cât mai repede o mașină puternică și eficientă de război total cu Traian Băsescu și PD”, a spus Crin Antonescu.
Întrebat când vor stabili liberalii calendarul pentru Congres, Crin Antonescu a replicat că și el este nerăbdător pentru convocarea Congresului care să dea o conducere nouă.
„În Birourile Permanente…. Eu n-aș vrea să vă faceți cine știe ce iluzii. Concentrați-vă pe PSD. Și eu sunt nerăbdător să facem acest Congres pentru că avem nevoie și de statut, și de o conducere nouă, căci va fi o conducere nouă, cât de curând”, a mai spus liberalul.
Întrebat cât de nouă va fi conducerea, liderul PNL a replicat: „Cât trebuie!”.
„Alegerile de ieri (duminică-nr) au arătat foarte clar că PNL poate și trebuie să se bată pentru locul întâi (…) E foarte limpede că de fiecare dată PNL a fost silit să fie a doua roată la căruță, pentru unii această poziție a părut confortabilă, dar e foarte clar că nu doar noi, ci România are nevoie de un Partid Național Liberal, singurul autentic de dreapta, care să fie capabil să devină lider pe piața politică, să devină partidul numărul 1 pentru a impune cu adevărat o alternativă. Din alegerile de ieri, eu înțeleg că se poate, rămâne ca noi să fim capabili să dezvoltăm partidul până la această forță”, a susținut Crin Antonescu.
El a subliniat că „șansa PNL și obligația sa este de a deschide porțile, de a da sentimentul cât mai multor români că sunt reprezentanți, de a atrage cât mai mulți oameni capabili la exercițiul politic”.
„Dacă vom reuși să facem acest lucru, către care se îndreaptă în primul rând preocuparea mea, atunci PNL va putea fi primul partid al țării, partidul care să fie alternativa la ceea ce înseamnă regimul Traian Băsescu și Emil Boc. Indiferent de calendarul pe care-l vom hotărî pentru Congres, cred că principala problemă care trebuie rezolvată este aceea a unui statut care să permită deschiderea partidului, unitatea și forța în acțiunile sale”, a spus liberalul.