Președintele PNL, Crin Antonescu, l-a acuzat, miercuri, la Cotroceni, pe președintele Traian Băsescu că reprezintă, alături de PDL, o amenințare la adresa statului de drept, menționând că liberalii vor fi în opoziție dacă premierul nu va fi din PNL.
Antonescu l-a acuzat pe Băsescu de faptul că încearcă, în ciuda declarațiilor privitoare la guvernarea de dreapta, să blocheze accesul PNL la putere.
„Dar nu ne puteți bloca accesul la Opoziție”, a mai spus Antonescu.
El a ținut să îl acuze pe șeful statului că reprezintă, împreună cu PDL, o amenințare la adresa statului de drept.