Antonescu: Despre funcții, ministere și persoane se va discuta la momentul potrivit



Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că nu au existat discuții cu PSD privind eventuale funcții în viitoarea guvernare, menționând că aceste discuții despre ministere și despre persoane vor avea loc la momentul potrivit.
„Precizez două lucruri: în primul rând, este vorba de program de guvernare, nu de structură de guvernare. Nimeni n-a discutat și nu va discuta până la momentul potrivit despre funcții, despre ministere, despre persoane; în al doilea rând, e vorba de niște elemente fundamentale, din punctul nostru de vedere, care nu pot lipsi din programul de guvernare. Sigur, programul de guvernare în sine va fi discutat și cu partidele, dar va trebuie să aparțină, să fie finalizat, stabilit și propus de cel pe care noi îl susținem ca prim-ministru, domnul Klaus Iohannis”, a susținut Crin Antonescu.
El a explicat că este vorba despre niște elemente pe care le-a discutat cu Iohannis și liberalii le consideră absolut necesare într-un program al unui Guvern care să scoată România din criză.
Întrebat dacă va fi chemat Iohannis la negocieri, liderul PNL a menționat că deocamdată e vorba de discuții între partidele politice.
Referitor la schița de acord, Antonescu a precizat: „Dacă el va fi acceptabil, îl voi semna împreună cu Mircea Geoană, președintele PSD și din acel moment susținerea lui Mircea Geoană în turul II va intra în vigoare. Eu sunt optimist în legătură cu faptul că acest lucru este posibil chiar foarte repede”, a conchis Antonescu.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a anunțat, marți, că PNL a decis să îl susțină pe liderul PSD Mircea Geoană în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, dacă se va negocia și semna un acord bazat pe principii liberale.
Crin Antonescu a mai spus că PNL a decis crearea unei majorități parlamentare de susținere a unui Guvern care să fie condus de Klaus Iohannis. Totodată, el a precizat că a fost mandatat de PNL pentru declarații, discuții și semnarea eventualelor acorduri. Liderul liberal a menționat că deciziile luate de PNL au la bază constatarea „crizei morale, politice și sociale” care s-a instalat în România.
Președintele UDMR, Marko Bela, a declarat, după ședința Consiliului consultativ al Președinților Organizațiilor Teritoriale ale Uniunii, că forul s-au pronunțat în unanimitate pentru o colaborare și corelare strânsă cu PNL în susținerea unui candidat la Președinție și în formarea unei majorități.
Liderii PSD s-au epxrimat la rândul lor în favoarea unei colaborări cu PNL și pentru susținerea lui Klaus Iohannis pentru funcția de prim-ministru.