Candidatul PNL la Președinție, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la un miting electoral la Zalău, că Traian Băsescu și Mircea Geoană sunt „mincinoși”, întrucât au promis că vor face lucrurile să meargă bine, dar nu au reușit să facă nimic, deși partidele lor s-au aflat la guvernare.
„Avem obligația să deosebim între oamenii politici, Băsescu și Geoană au mințit, eu am pretenția să spun că nu mint. Am căscat 20 de ani ochii la guvernele care s-au succedat și, dacă vom căsca gura la mincinoși ca Băsescu și Geoană și acum, voi mai sta așa 20 de ani și vom face asta pe spinarea copiilor noștri”, a spus Antonescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Antonescu a declarat că lui Traian Băsescu „nu îi dă ghes” să spună ce s-a întâmplat cu „țepele din Piața Revoluției și cu promisiunile că va îndepărta corupția”, deși „a avut Ministerul de Justiție dorit, deși s-a modificat legea așa cum a vrut, de către Guvernul Tăriceanu, deși a avut un minister de Interne cu Blaga și doi și un sfert”.
Liderul PNL a spus că președintele „nu a făcut nimic pentru ca marii corupți să fie pedepsiți”, în condițiile în care un om de rând „merge cu teamă la tribunal”.
Antonescu a declarat că s-a vorbit cinci ani de dosarele lui Năstase și că a fost văzut Becali în momentul în care era „săltat” de acasă, dar, pe de altă parte, dosarele lui Sereș, Chiuariu „și atâția alți miniștri care au fost eliminați de Băsescu” au rămas fără răspuns.
„Președintele nu a vrut să facă ordine în aceste dosare și în România. I-a deschis dosar lui Marko Bela pentru un fapt minor, dar corupția nu a fost limitată”, a spus Antonescu.
Pe de altă parte, el a amintit cazul Ridzi, spunând că reforma în justiție ar trebui să pornească de la independența magistraților.
„Băsescu a făcut pierdută o flotă, dar eu nu am pus mâna nici măcar pe un ac. Nu am case, nu am terenuri, dar trebuie să vedem că la începutul mandatului lui Băsescu familia lui era una normală, cu venituri normale. Acum însă vedem cum au înflorit vilele, afacerile și milioanele de euro”, a spus el.
Candidatul PNL susține că nu se aseamănă nici cu Mircea Geoană, despre care a spus că a promis mereu mărirea pensiilor și a salariilor încă din primele zile când va fi la putere.
„Eu le-am zis oamenilor că am vrea să facem toate acestea, dar nu se poate, nu sunt bani. Partidul lui Geoană a fost nouă luni la gubvernare, au avut ministere dar nu au făcut nimic, și-au bătut joc de pensii și de pensionari, de agricultori și de profesori și nu au fost în stare nici măcar să asigure medicamente compensate pentru populație. În schimb, cutreieră țara cu o liotă în izmene roșii, făcând tot felul de promisiuni”, a spus Antonescu.
Crin Antonescu se află, duminică, în vizită electorală în județul Sălaj.