Președintele PNL, Crin Antonescu, se pronunță pentru modificarea Constituției, în sensul de a reglementa explicit rolul președintelui și al unei majorități parlamentare în desemnarea premierului, pentru evitarea interpretărilor actuale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Antonescu a declarat, duminică, într-o conferință de presă, la Cluj, că „va trebui umblat la Constituție”.
„Va trebui să avem o pronunțare a Curții Constituționale, dacă nu cumva atunci când vom umbla la Constituție, și cred că va trebui umblat la Constituție, dar în liniște și cu gândul la modificări constituționale, nu alegeri prezidențiale, va trebui să clarificăm această situație. Mie îmi pare clar că președintele nu poate, de capul lui, să îl numească premier pe Gigel de pe stradă”, a afirmat Antonescu.
Liderul PNL a explicat că este clar că desemnarea unui premier „este o acțiune complementară cu roluri bine stabilite, a unei majorități parlamentare și a președintelui”.
„E clar că președintele este în situația de a acționa în consecința voinței unei majorități parlamentare, nu invers”, a spus Crin Antonescu.
Acesta a precizat că nu și-ar dori, totuși, schimbarea Constituției, „în sensul unui puternic prezidențialism”.
Crin Antonescu a menționat că problema sesizării Curții Constituționale privind desemnarea premierului va fi discutată, luni, în grupurile parlamentare și cu partidele care constituie majoritatea parlamentară.
Antonescu a afirmat că ar trebui aplicată acum o soluție care să îi arate președintelui Băsescu că există o majoritate în Parlament.
„Soluția pe care ar trebui să o aplicăm acum pentru a-l ajuta pe președinte să ia măsura corectă este de a discuta într-o ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului situația privitoare la criza politică și de a exprima un vot, după sau înaintea căderii fantomaticului Guvern Croitoru. De a exprima un vot prin care îi arătăm președintelui o majoritate în Parlament în susținerea unei soluții. Sunt discuții și vom vedea”, a spus Antonescu, care a adăugat că este cert că Lucian Croitoru cu echipa sa, cu programul cu care va veni, „nu va primi votul de investitură din partea parlamentarilor PNL”.