Antonescu: Constituțional, Ponta nu este obligat să demisioneze. PNL va vota împotriva învestirii

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că premierul Victor Ponta nu este constrâns de Constituție să demisioneze din funcție, precizând că afirmațiile lui Traian Băsescu nu se susțin, dar că PNL menține solicitarea privind demisia premierului și va vota împotriva învestirii noului Cabinet, informează Mediafax.Antonescu a declarat că exprimă o poziție personală legată de procedurile de învestire a noului Guvern Ponta.”Din punctul meu de vedere, cred că niciun fel de interpretare a Constituției nu interzice completarea cu schimbarea componenței politice a Guvernului printr-un vot în Parlament. Deci, din punctul meu de vedere, în niciun fel interpretată Constituția nu-l obligă pe Victor Ponta să demisioneze. Am afirmat, ceea ce mențin, că ar fi fost normal, democratic, legitim ca Victor Ponta să predea mandatul și să încerce formarea unui alt cabinet, dar asta nu înseamnă că este constrâns de Constituție”, a declarat Antonescu.El a precizat că interpretarea președintelui Traian Băsescu asupra Constituției, legat de predarea mandatului de către Victor Ponta, „nu se susține în vreun fel”. Totodată, Antonescu a apreciat că programul de guvernare ar trebui să facă obiectul unor modificări în Parlament, deoarece se menționează în document că este vorba de programul USL.El a fost întrebat dacă programul de guvernare ar trebui supus din nou votului în Parlament.”Cred că da, nu se mai poate vorbi despre USL într-un program de guvernare, a unei coaliții, în care PNL nu există și atâta vreme cât USL nu mai există”, a spus Antonescu.Liderul PNL a mai afirmat că liberalii au cerut demisia lui Victor Ponta din punct de vedere politic.Antonescu a respins ideea ca parlamentarii PNL să conteste la Curtea Constituțională hotărârea Parlamentului privind noul Guvern, deoarece nu există temei și nu ar avea nicio șansă.

Recomandări

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4