Antonescu a anunțat la Cotroceni că PNL îl propune pe Klaus Johannis premier independent



Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat, marți, la consultările de la Cotroceni cu șeful statului, că liberalii îl propun pe Klaus Johannis pentru funcția de premier independent, după ce moțiunea de cenzură a fost adoptată.
Liderul PNL i-a spus șefului statului că apreciază convocarea rapidă a consultărilor, menționând că liberlaii speră că se va găsi rapid o formulă de depășire a crizei.
Întrebat dacă are o soluție, Antonescu a spus că partidul său consideră că cea mai potrivită varianta ar fi un guvern tehnocrați, condus de un premier independent.
El a spus că PNL îl are în vedere pe primarul Sibiului pentru funcția de premier și consideră că această formulă ar putea avea sprijin parlamentar.
Antonescu a menționat că, odată rezolvate problemele, partidele își pot vedea apoi de campanie, la care președintele Băsescu a izbucnit în râs.
Antonescu a spus că prin premier independent înțelege inclusiv un șef al Guvernului indepenedent de Cotroceni.
Băsescu a precizat că premierul nu poate fi independent de Cotroceni, din moment ce desemnarea acestuia pleacă de la președinte.
Antonescu a replicat că se referă la independență politică, dând ca exemplu pe Călin Popescu Tăriceanu.
Băsescu a răspuns că premierul Tăriceanu și-a trădat partenerii de guvernare, la care Antonescu a propus să nu se mai vorbească despre ce a fost, despre istorie.
„Se pare că aveți probleme cu istoria, ca profesor de istorie”, a spus Băsescu, la care liderul PNL a răspuns: „Toți avem probleme cu istoria”.