O vacă de lapte trebuie să bea 38 – 52 de litri de apă zilnic, un cal, 20 – 45 de litri, o oaie – șase litri, un porc – între patru și 11,5 litri, iar o pasăre de curte, jumătate de litru, arată ANSVSA informând asupra măsurilor ce trebuie luate de crescătorii de animale în perioadele caniculare.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) enumeră „măsurile obligatorii care trebuie aplicate de către crescătorii de animale în perioadele caniculare”, într-un comunicat remis joi MEDIAFAX.
Fermierii și ceilalți proprietari de animale trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecție față de acțiunea directă a razelor ultraviolete nocive, asigurarea unor cantități suficiente de apă și furaje corespunzătoare cantitativ (în funcție de specie, talie și stare fiziologică) și calitativ (prospețime, raport energetic etc.), verificarea bunei funcționări a echipamentelor de adăpare, de furajare și a sistemelor de ventilație etc.
În caz de caniculă, animalele folosite pentru tracțiune sau alte activități de povară nu vor fi exploatate în intervalul de timp 12.00 – 18.00, dacă temperatura exterioară, la umbră, depășește 25 de grade Celsius.
La orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor precum și la apariția unor modificări comportamentale, deținătorul are obligația să anunțe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă.
Este important să se asigure, în cazul în care animalele sunt ținute în afară, că există umbrare, precum și jgheaburi de apă potabilă, iar dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, trebuie administrată apa manual în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.
Administrațiile locale, pe teritoriul cărora există animale în transhumanță, trebuie să cunoască situația reală și să informeze deținătorii de animale despre fenomenele prognozate. Consiliile locale și fermierii trebuie să se asigure că există posibilități de colectare și neutralizare a deșeurilor animaliere și să asigure locuri pentru retragerea animalelor în cazuri excepționale.
În ceea ce privește transportul animalelor, la temperaturi crescute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu cel puțin 25 la sută din capacitatea maximă de încărcare autorizată în funcție de specie, talie, vârstă și stare fiziologică.
În cazul comercializării animalelor în târguri, padocurile unde sunt ținute animalele trebuie să fie suficient de spațioase pentru a asigura libertatea de mișcare minimă necesară animalelor cazate și trebuie să fie prevăzute cu zone de adăpostire umbrite.
Cel mai mare risc pentru animale pe timp de caniculă este lipsa apei, care duce la deshidratarea animalului și poate provoca suferință și chiar moarte. Pentru a reduce acest risc trebuie să se acorde prioritate animalelor care nu au acces la sursele de apă de orice fel.
Animalele tinere, animalele hrănite preponderent cu furaje uscate și animalele care alăptează prezintă risc deosebit de deshidratare.
Toți deținătorii de animale au obligația legală de a lua toate măsurile necesare astfel încât să asigure cel puțin standarde minime privitoare la bunăstarea animalelor deținute.