ANPC: Amenzi de aproape 500.000 de lei pentru nereguli la comercializarea și etichetarea conservelor



Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de aproape 500.000 de lei, în urma unui control de patru zile privind respectarea prevederilor legale la comercializarea și etichetarea conservelor din legume și fructe.
Comisarii ANPC au verificat, în perioada 2 – 6 noiembrie, 44.000 de kilograme de conserve din legume și fructe comercializate de 397 de operatori economici, se arată într-un comunicat de vineri al Autorității.
Ca urmare a deficiențelor constatate, au fost retrase de la vânzare 130 de kilograme de conserve, iar alte 44.000 de kilograme de conserve au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea neconformităților.
Totodată, pentru cei 293 de operatori depistați cu abateri au fost aplicate 177 de amenzi contravenționale, în valoare de 481.500 de lei și 116 avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.
În cursul acțiunii de control, comisarii au constatat o serie de abateri printre care la calitatea conservelor din legume și fructe, conserve din legume și fructe care prezentau ambalaje deformate, cu pete de rugină, termenul de valabilitate depășit.
Aproximativ 17 la sută din cantitatea de conserve de legume și fructe controlată nu respecta prevederile legale referitoare la informarea consumatorilor, lipseau toate elementele de identificare-caracterizare prin lipsa etichetelor de pe ambalaje, lipseau înscrierile proporției ingredientului care dă specificitate produsului și îl deosebește de alte produse similare cu care ar putea fi confundat.