ANONIME

Brânzovenescu era dispus să semneze… anonima („așa da, o iscălesc!”), numai să nu-i fie recunoscută slova la telegraf, iar Farfuridi a aflat imediat soluția: s-o scrie altcineva, sub semnătura „mai mulți membri ai partidului” (în veacul următor, formula avea să devină „un grup de tovarăși”). Istoria anonimei este, în România, bogată și pilduitoare, cunoscând apogeul în regimurile totalitare. Pe vremea împușcatului, o anonimă plasată unde și când trebuia, îți putea stâlci viața: pierdeai jiduita plecare în străinătate, slujba, casa, liniștea – atâta câtă era. Cum mașinile de scris aveau slova înseriată la Miliție, iar caligrafierea manu propria purta riscul detectării grafologice, românul inventiv a găsit imediat soluția: florarul – o sculă din plastic, asemenea unui echer ori raportor, în care era săpat conturul literelor de tipar. Potriveai vârful pixului în sănțulețul cu pricina și desenai litere perfecte și impersonale, toate la fel. Țin minte că un diriguitor de pe vremuri al județului Botoșani, Lazăr Băciucu, mi-a arătat anonima scrisă cu florarul, prin care era reclamat că, în plină interdicție ceaușistă de construire a obiectivelor social-culturale, și-a permis erezia de a susține edificarea Memorialului Eminescu de la Ipotești, camuflându-l în acte drept „bloc de locuințe cu spații comerciale la parter, pentru CAP Cucorăni.” Era semnată, desigur, „un grup de tovarăși” și cel vizat avea să-și piardă postul… În democrația veacului XXI, sarcina transmiterii anonimelor a trecut de la telegraf către internet: chiar că nimeni nu mai are cum „cunoaște slova”, „andrisanții” sunt făr-de număr, iar expedierea și recepția, instantanee. Cine are curiozitatea să navigheze pe forumurile gazetelor, spre a citi misivele sosite pe internet, constată că nici un sfert nu-s izvorâte din bună credință și nu-s semnate cu nume reale, ci cu tot soiul de pseudonime, de la Bulă și Păcală la Vercingetorix și Papa Paul. Înjurătura este la ea acasă, limbajul pare extras direct din tezaurul galeriei dinamoviste, obiectivitatea nici măcar simulată. Nu pot crede decât că-s creația unor indivizi complexați, de regulă ratați și oricum lași, totdeauna dispuși să substituie argumentului imprecația și logicii, stucheala – nu fără impardonabile erori gramaticale. Mă rog, d-ale democrației. Dar iată că a apărut și o altă categorie de epistole infame, chipurile, semnate, dar… cu numele altora. Am primit de la politologul Lucian Dîrdală următoarea scrisoare: „Stimate Domnule Iacoban, vă scriu acest mesaj în urma unei experiențe extrem de neplăcute. Este vorba de un comentariu la unul dintre articolele Dvs., postat pe forumul Monitorului de Suceava, de către un individ care semnează Lucian Dîrdală și care spune ceva de genul „Eu scriu mai bine decât M. R. Iacoban,” Nu știu cine a făcut-o, dar este o abjecție. Articolul Dvs. a fost publicat prin martie, dacă nu mă înșel. Evident că nu-mi fac griji că aș putea fi bănuit de așa ceva, dar voi interveni direct pe acea pagină. Detest sincer forumurile ziarelor. Nu credeam că deranjez atât de mult încât cineva să facă o asemenea josnicie. Cu deosebită stimă, Lucian Dîrdală (ldirdala@yahoo.com)” Mărturisesc: la data respectivă n-am urmărit forumul „Monitorului”. Am mai citit însă, cu alte prilejuri, texte similare, fals atribuite unor scriitori și publiciști cunoscuți și mă-ntreb dacă nu se ajunge astfel în preajma Codului Penal, care sancționează drastic substituirea de persoană. Prejudiciul moral fiind dublu: odată este vătămat „andrisantul” (în ce mă privește, nu dau doi bani pe astfel de expresii ale neputinței și agresivității tâmpe), dar mai ales pseudo-semnatarul, care se trezește în situația de a se dezvinovăți… fără vină. Mai trist este că, adesea, cel ce postează infamiile pe internet operează prea dezinvolt cu nume din zona culturii scrise, ceea ce dovedește că nu-i un Badea Gheorghe abțiguit, mâniat pe viață și societate, ci mai degrabă vreun confrate măcinat de gelozii. Așa stând lucrurile, l-aș (i-aș?) sfătui să înceteze cu mistificările, revenind la vechea obișnuință, după îndemnul lui Farfuridi: „Trebuie să ai curaj: anonimă!”