Directoarea ANM, Elena Mateescu, a anunțat, luni, în cadrul comandamentului de iarnă instituit la sediul MAI că ar putea prelungi până pe 2 martie avertizarea de cod portocaliu de ninsori și viscol în cele șapte județe din țară afectate de ninsori și viscol, informează Mediafax.
„Ne așteptăm ca mâine (marți-n.r.) dimineață să avem minime cuprinse între -18 și -8 grade Celsius, -20 în depresiunile din estul Transilvaniei și în Moldova. Miercuri dimineață vor fi -21, -11 grade la scala întregii țări. De asemenea, pentru zilele de 1 și 2 martie, vor fi cele mai coborâte valori, chiar mai mult, -22 de grade, inclusiv la București -17 grade, chiar -18 grade. De aceea, în analiză, posibilitatea ca miercuri dimineață să prelungim avertizarea pentru valul de frig persistent, incluzând și ziua de 2 martie, pentru că și pe parcursul nopții de marți, miercuri spre joi și joi spre vineri, ne așteptăm ca valul de frig să continue să se manifeste, mai ales în regiunile extracarpatice. Includem aici Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia”, a declarat Elena Mateescu, director al Agenției Naționale de Meteorologie, în cadrul Comandamentului de iarnă convocat la sediul Ministerului de Interne.
ANM va analiza, marți dimineață, și situația județului Giurgiu și a Capitalei, pentru a vedea dacă se impune prelungirea avertizării meteo.





