ANM: Autoritățile europene au lansat o nouă alertă privind produse pentru slăbit contrafăcute



Agenția Națională a Medicamentului (ANM) avertizează populația că pe internet se vând mai multe produse pentru slăbit contrafăcute, printre care două ceaiuri chinezești și un vaccin „Metabolite Adelgazante”, care au efecte negative asupra stării de sănătate.
Autoritățile în domeniu din Olanda și Portugalia au avertizat toate țările Uniunii că pe internet se vând mai multe produse pentru slăbit contrafăcute, printre acestea aflându-se și un vaccin periculos.
Agenția Națională a Medicamentului (ANM) avertizează populația să nu cumpere de pe internet vaccinul pentru slăbit, numit „Metabolite Adelgazante”, pentru că este contrafăcut și nociv pentru organism.
Vaccinul, conform așa-ziselor indicații, te ajută să slăbești șase kg în decurs de 16 zile, dacă este administrat în braț și abdomen. El conține, de fapt, doi hormoni feminini, care influențează fertilitatea, dar care nu ajută nicicum la pierderea în greutate și pot avea efecte secundare. Astfel, femeile se pot trezi cu sarcini nedorite, iar bărbații, dacă-și administrează vaccinul, pot reține lichide în organism.
Tot pe internet se vând și două ceaiuri chinezești pentru slăbit,”La Jiao Shou Shen” și „Fruta Plant”, care conțin sibutramină și care au fost descoperite de Inspectoratul pentru Sănătate al Olandei.
ANM nu deține informații referitoare la existența acestor produse în România, suplimente care, de altfel, intra în competența Institutului de Bioresurse Umane.
Informațiile originale au fost transmise de către Agenția Mexicană a Medicamentului (COFEPRIS) și oferite Secretariatului Grupului de lucru pentru Implementare al Consiliului Uniunii Europene (WGEO) de către Autoritatea Naționala Competentă din Portugalia (INFARMED), potrivit datelor de pe site-ul ANM.