Angelina Jolie și Brad Pitt au dat în judecată tabloidul News of the World, pe care îl acuză de calomnie, deoarece săptămânalul britanic a publicat informații false despre relația lor, au anunțat, luni, avocații celor doi actori americani, informează Reuters.
Într-un articol publicat pe 24 ianuarie, News of the World își anunța cititorii că despărțirea celor doi actori americani este iminentă și că aceștia au căzut deja de acord asupra modului în care își vor împărți averea și dreptul de custodie asupra copiilor.
Brad Pitt, în vârstă de 46 de ani, și Angelina Jolie, în vârstă de 34 de ani, au șase copii și o avere comună estimată de News of the World la 205 milioane de lire sterline (319,4 milioane de dolari).
Biroul de avocatură Schillings a catalogat aceste informații drept „false” și a dat în judecată tabloidul britanic la Înalta Curte de Justiție din Londra.
Keith Schilling, de la biroul de avocatură Schillings, a declarat că publicația News of the World a refuzat „cererile rezonabile” ale celor doi actori, care au vrut ca revista să retracteze informațiile publicate și să își prezinte scuze în mod public pentru „acele afirmații false și intruzive, care au fost ulterior preluate pe scară largă de toate marile companii mass-media din lume”.
Sorrell Trope, de la biroul de avocatură Trope and Trope, despre care anumite publicații au afirmat că este avocatul specializat în divorțuri la care ar fi apelat Jolie și Pitt, i-a comunicat lui Ketih Schilling că nu are nici o legătură cu cei doi.
Jolie și Pitt, care nu sunt căsătoriți, au apărut în public, duminică, la Super Bowl – finala campionatului de fotbal american din Statele Unite, zâmbind și râzând în timp ce erau fotografiați.
Tabloidul britanic News of the World, care a publicat în premieră zvonul despre destrămarea cuplului, potrivit căruia Pitt și Jolie au semnat deja documente legale care parafează separarea, implicând o sumă de peste 210 milioane de euro și custodia comună a celor șase copii ai lor, nu doar că s-a înșelat de multe ori în trecut, dar a și inventat multe știri. Astfel, acest tabloid „a fabricat” un interviu șocant cu fosta soție a lui Michael Jackson, Debbie Rowe, la doar câteva ore de la moartea cântărețului.
Angelina Jolie și Brad Pitt sunt împreună din 2004, când s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „Mr. and Mrs. Smith”. Brad Pitt a divorțat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani și jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.
Angelina Jolie l-a adoptat pe cel mai mare dintre copiii ei – Maddox, în vârstă de 8 ani – din Cambodgia, în 2001, pe când era încă măritată cu actorul Billy Bob Thornton, însă a fost singurul său părinte legal. După despărțirea de Thornton, a adoptat-o pe Zahara, din Etiopia, în 2005, și după ce a început o relație cu Brad Pitt, acesta a devenit și el părinte al celor doi copii. Cuplul a avut primul copil biologic – o fiică numită Shiloh – în mai 2006, iar apoi l-au adoptat pe Pax din Vietnam, în martie 2007. În iulie 2008, cei doi actori au devenit din nou părinți biologici, de această dată de gemeni – Knox și Vivienne.