Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a declarat că în ultimul an guvernarea PSD-ALDE s-a dovedit incapabilă să atragă fonduri europene în economia românească. Angelica Fădor a amintit că PNL a publicat recent documentul „Cartea Neagră a guvernării: 2017 – Un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor”, în care unul dintre subiectele abordate a fost incapacitatea guvernării PSD-ALDE de a atrage fonduri europene.
”Incapacitatea guvernării PSD-ALDE de a atrage fonduri europene în România a avut efecte negative atât la nivelul bugetului general consolidat al României, cât și prin lipsa investițiilor publice, în special în infrastructura de transport, educație și sănătate. Pentru anul 2017, în bugetul României a fost prevăzută suma de 5,1 miliarde de euro din fonduri nerambursabile, 3,5 miliarde de euro pentru agricultură și 1,6 miliarde de euro din fondurile gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. La rectificarea bugetară din septembrie 2017, guvernarea și-a propus atragerea a 68,62% din suma propusă inițial, respectiv 3,5 din 5,1 miliarde de euro. Chiar și această a doua promisiune a fost încălcată. După luna septembrie 2017, Guvernarea PSD-ALDE și-a dat seama că nu va duce la îndeplinire nici noua promisiune și a mai făcut una, ca până la finalul anului suma atrasă în buget să fie diminuată din nou, de la 3,5 miliarde la 3,2 miliarde de euro”, a arătat Angelica Fădor. Deputatul liberal a adăugat că, potrivit datelor statistice, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a fost responsabil, în anul 2017, de atragerea a 1,9 miliarde de euro din cei 3,2 miliarde de euro prevăzuți pentru această perioadă. Angelica Fădor a atras atenția că din acest total Ministerul Dezvoltării nu a fost capabil să atragă nici jumătate. „Situația este cu atât mai gravă cu cât ne aflăm la jumătatea perioadei de programare multianuală 2014-2020”, a spus Fădor.
Ea a adăugat că fondurile europene risipite de guvernarea PSD-ALDE pe parcursul anului trecut au însemnat un număr uriaș de locuri de muncă pierdute, precum și nenumărate oportunități de dezvoltare pentru furnizorii români. „Dezastru este cuvântul care i se poate asocia acestui Guvern PSD-ALDE, incapabil în privința atragerii fondurilor europene nerambursabile, un guvern ce conduce România spre sărăcie și nu spre calea prosperității”, a mai precizat parlamentarul liberal.
Angelica Fădor: Prin politicile susținute de PSD și ALDE, România riscă tăierea fondurilor europene
Pe de altă parte, Angelica Fădor a atras atenția și asupra faptului că guvernarea PSD-ALDE nu este capabilă să implementeze măsuri reale pentru debirocratizare în domeniul fondurilor europene și nu este aptă să proceseze și să trimită Cereri de rambursare la Bruxelles. „În condițiile în care ne aflăm la jumătatea perioadei de implementare multianuală 2014-2020, Guvernul actual nu înțelege ce înseamnă debirocratizarea reală, nu urmărește și nu își asumă obiective clare la nivel instituțional și nu este capabil să grăbească procesul de rambursare a sumelor de la Bruxelles spre România, mai ales că nu a terminat de definitivat nici o parte din Ghidurile care trebuiau lansate și în baza cărora se puteau depune proiecte”, a declarat Angelica Fădor.
Ea a precizat că PNL susține nevoia absolută de creștere accelerata a absorbției de fonduri europene nerambursabile, atât pentru investiții publice, cât și private atât de necesare României, dar și de o organizare de flux mai suplă și mai stabilă a mecanismelor de absorbție și implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene.
Nu în ultimul rând, Angelica Fădor a amintit și de avertismentul transmis recent de Uniunea Europeană cu privire la reforma în justiție susținută de guvernarea PSD-ALDE. Fădor a arătat că prin politicile duse de PSD și ALDE, România riscă tăierea fondurilor europene, precum și suspendarea dreptului de vot în Consiliul European.